AVC în vremea COVID-19. “A scăzut cu aproape 50 % numărul pacienților cu AVC care ajung în spitale”

Ultima actualizare:

    Conf. Dr. Cristina Tiu – viitorul Președinte al SNR și Șef Secție de Neurologie II din Spitalul Universitar București
Conf. Dr. Cristina Tiu – viitorul Președinte al SNR și Șef Secție de Neurologie II din Spitalul Universitar București

În fiecare an, pe 29 octombrie, este marcată Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral. În 2020, în primele 9 luni ale anului, 27.000 de pacienți cu AVC au fost internați în spitalele din România, față de 55.000 câți au fost înregistrați pe parcursul anului 2019, anunță medicii neurologi și radiologii intervenționisti.

 “Există mai multe cauze pentru scăderea cu aproape 50% a numărului de pacienți internați cu AVC în România. Transformarea unora dintre centrele specializate în AVC în spitale suport COVID și reținerea pacienților de a apela la serviciile medicale sau de urgență pot fi parte din motivele scăderii numărului de pacienți care au accesat sistemul de sănătate din România în primele 9 luni ale anului”, a declarat Conf. Dr. Cristina Țiu – Coordonator național al AP AVC, Șefa Secției de Neurologie ÎI din Spitalul Universitar București și viitor Președinte al Societății de Neurologie din România.

În urmă unei conferințe online organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral, medici neurologi și radiologi interventioniști din spitale din București și Târgu Mureș au dezbătut statisticile fiecărei unități spitalicești din punct de vedere al fondurilor, materialelor primite, pacienților înregistrați, au analizat situația și fluxul medical al pacienților cu AVC în spitalele din țară, pe timp de pandemie, și fiecare a vorbit despre problemele sau particularitățile cu care se confruntă instituția în care își exercită actul medical în 2020. Dintre temele dezbătute la conferință s-au remarcat câteva topicuri importante.

Prof. Dr. Gheorghe IANA, președintele SNRIR, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală
Prof. Dr. Gheorghe IANA, președintele SNRIR, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală

Au scăzut fondurile alocate pentru intervențiile neurovasculare

„Statul român a alocat în 2020 o treime din suma alocată în 2018 pentru intervențiile neurovasculare în unul dintre cele trei centre de referință din țară, adică Spitalul Universitar, iar în 2019 a fost cea mai mică alocare din ultimii 4 ani. Acest tip de management al resurselor este absolut revoltător pentru că va condamna la moarte 2 treimi dintre pacienții care fac AVC. Scăderea fondurilor nu este justificată de scăderea morbidității afecțiunilor, ci mai degrabă de redistribuirea fondurilor către zone pe care din informațiile publice oferite de către autorități nu le putem identifica”, declara Prof. Dr. Gheorghe IANA, Președintele SNRIR, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală.

“Finanțarea pe Programul de Radiologie Intervențională al CNAS a fost sever insuficientă. Dacă ne referim doar la patologia cerebro-vasculară au fost tratați mult mai puțini pacienți cu afecțiuni acute, dar mai ales cronice. Unii pacienți cu probleme cerebrale cronice, pot fi temporizați, dar nu la nesfârșit. Oricând o problema cronică se poate transformă într-o urgență medicală. Am încercat cu eforturi importante să tratăm urgențele internate în Sp. Universitar, dar am fost nevoiți să refuzăm pacienți din alte spitale unde nu se realizează procedurile noastre sau să amânăm de mai multe ori pacienți cronici, ce așteaptă fondurile pentru a beneficia de anumite intervenții”, a declarat dr. Bogdan Dorobăț, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Universitar de Urgență din București.

dr. Bogdan Dorobăț, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Universitar de Urgență din București
dr. Bogdan Dorobăț, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Universitar de Urgență din București

”Lipsa resurselor materiale necesare pentru tratarea afecțiunilor neurovasculare are două coordonate: lipsa reală a fondurilor alocate și analiză absolut ridicolă, făcută pe baza de tabele, a celor care gestionează distribuirea materialelor. Diversitatea materialelor medicale folosite în tratarea intervențiilor neurovasculare creează neinițiaților o falsă impresie că spitalele au stocuri. Din nefericire, cei care fac această analiză și decid alocările bugetare ulterioare sunt profani în meseria noastră. Realitatea medicală nu este corelată cu tabelele de către oameni care să înțeleagă procedura medicală. Muncă noastră este analizată de funcționari care au altă pregătire și care nu înțeleg nici diversitatea tipologiilor de afecțiuni neurovasculare, nici intervențiile, nici măsurile pe care trebuie să le luăm în cazuri limita, atunci când pacientul este în sala de intervenții”, declara Prof. Dr. Gheorghe IANA, Președintele SNRIR, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală.

dr. Florin Bloj, medic specialist în radiologie și imagistică medicală Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș
dr. Florin Bloj, medic specialist în radiologie și imagistică medicală Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș

“În afară de COVID există și toate celelalte urgențe medicale că și până acum: au loc accidente rutiere, oamenii au în continuare traumatisme, infarcte miocardice și accidente vasculare cerebrale și toți acești pacienți trebuie să se adreseze sistemului de urgență. Din nefericire, aparținătorii pacienților sunt reticenți în a se adresa unui spital de teamă infectării cu COVID. Există și situații în care familiile, încercând să-și protejeze seniorii, îi izolează și din acest motiv află sau observă prea târziu că au suferit un accident vascular cerebral, unde timpul de intervenție este determinant în evoluția bolii”, declara dr. Florin Bloj, medic specialist in radiologie și imagistică medicală Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș.

Program-pilot în București pentru pacienții cu AVC 

Cazurile de pacienți cu suspiciune de AVC sunt o prioritate pentru toate spitalele de urgență din lume, iar în România sunt planuri concrete în curs de implementare pentru scurtarea la minimum a perioadei dintre telefonul la 112 și aplicarea tratamentului adecvat asupra pacientului în spital.

“Înainte de declanșarea pandemiei era foarte aproape punerea în aplicare, în cadrul Acțiunii Prioritare pentru AVC-uri ischemice, a unui parteneriat între Ministerul Sănătății și serviciile de ambulanțe, pentru aplicarea unei prenotificari a prezenței unui caz de stroke încă din Ambulanță, pentru a putea fi totul pregătit la ajungerea să la spital și a se scurtă cât mai mult mult timpii de intervenție până la aplicarea tratamentului potrivit. În cel mai scurt timp, vom reuși implementarea lui în București că program-pilot”, anunță Conf. Dr. Cristina Țiu – viitorul Președinte al SNR și Șef Secție de Neurologie ÎI din Spitalul Universitar București.

Românii trebuie să știe că metodă FAST le poate salva viață în caz de AVC!

Pacienții sau aparținătorii își pot identifica după o metodă simplă simptomatologia AVC. Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Mureș explică: “Viața unei persoane care a suferit un AVC depinde de secundele care se scurg și de rapiditatea cu care această ajunge la o unitate spitalicească unde poate primi îngrijirea potrivită pentru a elimina riscurile de deces sau invaliditate. Nu trebuie să existe ezitare sau timpi morți între bănuiala apariției unui AVC și telefonul dat la 112. Cum ne putem da seama că o persoană din jurul nostru trece prin asta? Prin metodă supranumită FAST care este vitală și care ar trebui să fie cunoscută de cât mai multă lume”.

Ce este metoda FAST

FAST este un acronim format din primele litere ale celor mai importante simptome ale unui AVC: F este de la Față căzută și asimetrică, A de la Amorțirea brațelor și picioarelor, S de la Stâlcirea sau Sacadarea vorbirii, iar T vine de la Timp, pentru că atunci când un aparținător sesizează simptomele, este timpul să sune urgent la 112. “Atenția fiecăruia dintre noi la cei din jur și reacția imediată în caz de pericol nu trebuie să țină cont de timpuri sau de temeri, pentru că, așa cum obișnuim noi, medicii din domeniul neurologiei și neurochirurgiei, să spunem: Timpul este creier!”, declara dr. Lucian Mărginean, medic coordonator compartiment neuro radiologie intervențională în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Dintre pacienții cu AVC, aproximativ 30% decedează în primele 30 de zile, iar 30-35% vor rămâne cu un grad de dizabilitate care îi va face dependenți de îngrijirea unei alte persoane sau îi va împiedica să își mai desfășoare activitatea profesională.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net