Când ai nevoie de artroscopie
Leziunea de menisc şi gonartroza sunt câteva dintre afecţiunile care beneficiază de tratament artroscopic. Intervenţia se face cu anestezie rahidiană sau generală.
Procedură modernă, artroscopia permite diagnosticarea şi tratarea unor probleme care apar la nivelul articulaţiilor. Metoda este utilizată mai ales în cazul problemelor articulare apărute la genunchi, umăr, şold, gleznă, însă poate fi folosită şi pentru cele de la nivelul cotului sau de la încheietura mâinii.
Prin această metodă, medicul ortoped vizualizează articulaţiile, ligamentele şi cartilagiul, cu ajutorul artroscopului. Acesta este un instrument prevăzut cu o sursă de lumină şi cu o cameră video în miniatură, ce permite vizualizarea pe un monitor a imaginilor mărite de la nivelul porţiunii investigate sau tratate.
În scop diagnostic, se recurge la artroscopie mai ales atunci când metodele clasice de examinare, precum radiografia, imagistica prin rezonanţa magnetică, tomografia computerizată sau ecografia nu au oferit informaţii concludente. Astfel, se pot explora articulaţiile genunchiului (în cazul leziunilor precum cele de menisc, acumulărilor de sânge, prezenţei de corpi liberi la nivelul articulaţiilor, gonartrozei), umărului şi şoldului (artroză, luxaţii).
Tratează leziunile de menisc
În funcţie de problema depistată, se recurge la tratamentul artroscopic. Toate tipurile de leziuni de menisc se pot trata artroscopic prin excizie parţială (scoţându-se porţiunea ruptă de menisc) sau prin sutură. De asemenea, prin această metodă se pot extrage fragmentele de corpi articulari de la genunchi, cot şi gleznă şi se pot reconstrui ligamentele lezate.
Află pe clicksanatate.ro ce presupune acest tratament!