Când sunt aluniţele periculoase
Cei mai mulţi dintre adulţi au între 10 şi 40 de aluniţe pe corp. O mare parte dintre ele sunt inofensive.
Citeşte în revista „Click! pentru femei“ cum să le depistezi la timp pe cele care pot deveni o ameninţare.
Autoevaluarea petelor de pe piele e vitală
Primele măsuri pentru evitarea unor afecţiuni grave ale pielii le iei acasă, prin simpla observare a aluniţelor mai mari sau ieşite în relief. Verifică-le periodic aspectul, cel puţin o dată pe an. Numără-le, notează-ţi ceea ce observi. Îţi poate părea ceva exagerat, dar tu eşti prima persoană care poate să observe o închidere a culorii sau o formă neregulată a vreuneia dintre ele. Acordă o atenţie sporită şi zonelor mai puţin accesibile: tălpile, spaţiile dintre degete, regiunea genitală, spatele.
Paza bună te păzeşte de cancer
În cazul în care te îngrijorează numărul mare de aluniţe apărute pe corp, mai ales după o perioadă în care te-ai expus mult la soare, nu ezita să mergi la un dermatolog. De asemenea, dacă ai dubii în privinţa unora dintre ele, mai ales dacă se află în zone greu de analizat, în care pot fi iritate, lezate prin epilare sau rupte, fă-ţi o programare. Printr-o examinare completă a pielii şi prin procedura de cartografiere, specialistul îţi va spune dacă există motive reale de îngrijorare şi care dintre aluniţe au forme anormale sau pot dezvolta melanom – un tip de cancer al pielii.
Dermatoscopia, metodă nedureroasă de diagnosticare
Pentru a da un diagnostic exact, dermatologii folosesc o metodă numită dermatoscopie. Este nedureroasă, se poate repeta la fiecare 6 luni şi semnalează aluniţele care pot deveni canceroase, prin mărirea lor de 10-20 de ori. Medicul Laurenţiu Vlădău explică procedura: “Sunt conectate digital o cameră foto, videodermatoscopul şi computerul printr-un program. Astfel, sunt fotografiate segmentele corpului în care sunt prezente aluniţe, iar în etapa următoare, pe baza fotografiilor efectuate, sunt pozate aluniţele identificate pe hartă în detaliu. Următorul pas impune efectuarea pozelor dermatoscopice şi corelarea lor cu harta segmentelor corpului şi cu pozele de detaliu ale aluniţelor”. O hartă completă a nevilor e utilă şi pentru o mai uşoară autoevaluare acasă.