Ce spun psihologii despre cei care bârfesc și ce se întâmplă în creierul nostru când auzim: „Știi ce a făcut X?”
Bârfa ne însoțește aproape constant în viața de zi cu zi, de la discuțiile cu prietenii până la comentariile de birou sau pe rețelele sociale. Fraze precum „Știi ce a făcut X?” sau „Nu vreau să bârfesc, dar…” par inofensive, dar psihologii atrag atenția că efectele asupra celor care bârfesc sunt mai mari decât asupra celor despre care se vorbește.
De ce ne simțim adesea mai bine comentând despre greșelile altora, deși acest comportament ne lasă în realitate mai stresați, mai critici și mai vulnerabili? Cum putem transforma acest impuls uman într-o practică mai conștientă și mai sănătoasă pentru mintea și relațiile noastre?
Cum ne afectează creierul bârfa
Astăzi, cei care bârfesc nu sunt foarte apreciați, deși rareori ne vine să-i izolăm complet sau să le „închidem capetele într-o cușcă”. Progres. Totuși, reacția de dezgust pe care o simțim reflex față de bârfă și de cei care bârfesc pare să dispară rapid atunci când aflăm o informație suculentă despre cineva pe care îl cunoaștem, scrie The Atlantic.
Analizele realizate de psihologul evoluționist Robin Dunbar arată că subiectele sociale – relațiile personale, preferințele, antipatiile și anecdotele despre activitățile celor din jur – ocupă aproape două treimi din conversații. Restul de o treime este dedicat altor subiecte precum sport, muzică, politică sau alte interese, când oamenii nu discută despre alții.
Psihologii și cercetătorii în neuroștiință explică faptul că vorbitul negativ despre alții activează aceleași circuite cerebrale implicate în frică și stres.
Robert Cialdini notează că bârfa creează un efect cumulativ: deși pare o modalitate de „socializare”, pe termen lung ea crește anxietatea și scade satisfacția emoțională.
Vorbitul despre greșelile altora devine astfel o formă de reglare emoțională: ne comparăm cu ceilalți pentru a ne valida alegerile sau pentru a ne simți superiori temporar. Cortexul prefrontal și sistemul limbic se activează, iar aceste procese, repetate frecvent, pot conduce la suspiciune, critică excesivă și dificultăți în relațiile sociale.
Studiile arată că persoanele care bârfesc des au un nivel crescut de stres și un somn mai agitat, iar gândirea negativă constantă stimulează rețele neuronale asociate cu anxietatea și durerea socială. În timp, aceste obiceiuri pot eroda empatia și satisfacția personală.
Exemplele zilnice sunt evidente: adolescenții critici pe rețelele sociale sau adulții care discută frecvent despre greșelile colegilor pot crea tensiuni în grupurile sociale și, paradoxal, își afectează propria stare de bine.
Responsabilitate personală
Pe lângă explicația neuroștiințifică, este util să privim bârfa din perspectiva experienței personale.
Încrederea în ceilalți scade atunci când aceștia bârfesc constant, iar observarea propriilor impulsuri critice poate dezvălui motivele interne: nevalidarea de sine, dorința de superioritate sau nevoia de protecție socială, arată Psyhology Today.
Practicarea auto-iertării și responsabilitatea imediată sunt esențiale. În loc să ne rușinăm pentru natura noastră umană, putem spune cu blândețe:
„Nu-mi place că am bârfit. Nu vreau să mai fac asta. Mă iert, dar mă voi ține responsabil.”
Conform principiilor din Cele Patru Acorduri, a face tot ce putem în fiecare zi înseamnă să acceptăm că uneori performanța noastră este sub 100% și să practicăm compasiunea față de sine.
Mediul social joacă, de asemenea, un rol crucial. Înconjurarea de persoane care evită negativitatea și bârfa și care își asumă greșelile promovează creșterea și dezvoltarea personală.
Tehnici precum mindfulness, jurnalul personal sau rugăciunea pentru cei despre care vorbim reduc impulsul de a judeca și cresc claritatea mentală și liniștea interioară.
Indiferent dacă suntem într-un program de recuperare sau nu, principiul inventarului personal, a recunoaște greșelile prompt și a reflecta asupra intențiilor, ne poate ajuta să transformăm obiceiul bârfirii într-o practică conștientă.
Astfel, nu doar relațiile cu ceilalți se îmbunătățesc, ci și relația cu propria noastră minte și cu propria noastră emoționalitate.
