Ce trebuie să ştii despre testele de vedere
285 de miloane de persoane din întreaga lume au deficienţe de vedere, iar 39 de milioane sunt nevăzătoare.
Investigaţiile de la nivelul ochilor te ajută să-ţi menţii sănătatea acestora şi să previi agravarea afecţiunilor oculare. Click! îţi spune ce teste sunt importante.
Ecografia oculară
Foloseşte ultrasunete, fiind indicată pentru vizualizarea şi măsurarea structurilor interne ale ochilor. Pacientul nu are nevoie de nici un fel de pregătire înainte de începerea investigaţiei. Medicul aplică un gel (metilceluloză) pe pleoapă şi apoi plimbă sonda de ecografie pe suprafaţa acesteia, pentru a obţine imagini cât mai clare ale interiorului ochiului. Investigaţia este neinvazivă şi nu presupune nici o durere pentru persoana în cauză.
Există două tipuri de ecografie oculară: modul A-scan şi modul B-scan. Prima este folosită pentru evaluări cantitative ale structurilor oculare, permiţând şi vizualizarea eventualelor leziuni de pe orbită, dar şi observarea vascularizării, a mobilităţii şi consistenţei ţesuturilor. Cu modul B-scan se poate depista forma unei leziuni şi legăturile care există cu structurile apropiate.
Depistează cancerul de retină
Ecografia oculară poate „vedea“ firişoare de sânge în lichidul care se găseşte între retină şi cristalin (hemoragie vitreană), celule canceroase la nivelul retinei (retinoblastom) sau sub retină ori în alte zone ale ochiului (melanom), leziuni ale orbitei oculare, corpi străini sau deplasarea retinei. Investigaţia se foloseşte şi pentru a observa cu exactitate dimensiunile şi gradul de deteriorare a cristalinului înaintea unei intervenţii chirurgicale în vederea tratării cataractei. Preţul este cuprins între 100 şi 165 de lei, pentru ambii ochi.
Stabilirea dioptriilor
În urma unui consult oftalmologic medicul stabileşte şi dacă e nevoie ca o persoană să poarte ochelari sau lentile de contact. Medicul măsoară, cu ajutorul dioptronului, numit şi autorefractometru, refracţia oculară. Înainte de a începe procedura, se pun câteva picături în ochi.În funcţie de măsurători, doctorul stabileşte ce dioptrii ai, în funcţie de afecţiunea pe care o descoperă. Cel mai des întâlnite sunt miopia, hipermetropia şi astigmatismul, afecţiuni care pot fi corectate prin purtarea de ochelari, lentile de contact, dar şi prin operaţie cu laser.
Miopia se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele aflate la depărtare, fiind notată cu semnul minus. În caz de hipermetropie, care este notată cu plus, imaginea se formează în spatele retinei, ceea ce înseamnă că persoanele afectate nu văd clar obiectele aflate în apropiere. Astigmatismul apare atunci când corneea prezintă curburi anormale şi poate fi combinat fie cu hipermetropia, fie cu miopia.
Fundul de ochi
Examinarea fundului de ochi se face cu ajutorul biomicroscopului şi al oftalmoscopului. Prin aceste analize, medicul pune un diagnostic pentru afecţiunile retinei şi coroidei (membrana lipită de retină). Oftalmoscopul serveşte la examinarea centrului retinei, papilei şi maculei, în timp ce biomicroscopul e utilizat pentru examinarea periferiei retiniene, în caz de dezlipire a retinei. Un examen al fundului de ochi îţi poate arăta şi dacă suferi de ateroscleroză, modificări ale vaselor de sânge, depozite de colesterol, hipertensiune, insuficienţă renală, diabet, HIV, sifilis, tuberculoză, leucemie şi tumori pe creier.
Măsurarea tensiunii intraoculare
Tensiunea intraoculară este presiunea din interiorul globului ocular. Aceasta se măsoară cu ajutorul unui aparat numit tonometru, care apasă pe ochi. Analiza este foarte importantă pentru că tensiunea oculară mare, nedescoperită la timp, poate duce la formarea glaucomului, boală care, ulterior, duce la pierderea vederii. Se recomandă o verificare a tensiunii oculare cel puţin o dată la şase luni.
Examenul polului anterior
Investigaţia se face cu ajutorul biomicroscopului. Medicul poate depista leziuni de la nivelul pleoapei, corneei, cristalinului, irisului. În urma aestui examen medical, sunt depistate afecţiuni precum cataracta şi glaucomul. Pe baza datelor obţinute, medicul decide dacă este cazul să adopte unele măsuri terapeutice complementare.
