Cum să te ferești de infecțiile pe care le poți lua de la sală!

Ultima actualizare:

    Înainte de a lucra la aparate, este bine să le dezinfectezi
Înainte de a lucra la aparate, este bine să le dezinfectezi

Sălile de gimnastică pot fi adevărate focare de infecție, deoarece sunt locuri în care există multă umezelă. Și asta, din cauză că oamenii care merg să facă sport la sală transpiră foarte mult. Iată ce sfaturi ne dau medicii pentru a ne proteja împotriva unor bacterii, precum cele care produc negi sau cele care ajung până în profunzimea oaselor și care pot fi mortale!

Dacă îți iei câteva măsuri simple de protecție, precum purtarea papucilor la duș sau ștergerea aparatelor pe care urmează să faci exerciții, vei fi în siguranță, spun specialiștii, potrivit Daily Mail. Iată ce recomandări fac aceștia!

Evită să pui mâna peste tot!

Medicul dermatolog Arash Akhavan (SUA) spune că Stafilococul Auriu MRSA este una dintre cele mai întâlnite bacterii, rezitentă la antibiotice, care poate fi luată de la sala de sport.

„Aceasta se ia foarte ușor, mai ales pe pielea transpirată, umedă”, explică medicul.

Trebuie spus că un sfert din populația globului este purtătoare de stafilococi, însă, de obicei, aceștia nu le afectează sănătatea.

Așadar, încearcă să ai cât mai puține contacte fizice la sala de sport, pentru a nu te infecta cu MRSA! Această infecție se manifestă, inițial, prin apariția pe piele a unor bubițe, ca niște coșuri, pline cu puroi.

Cum să-ți protejezi pielea la antrenament!

Transpirația excesivă în timpul exercițiilor fizice îți poate afecta pielea. Mai mult, dacă păstrezi pe tine hainele transpirate, după ora de sport, poți face acnee.

Atunci când transpiri o perioadă mai lungă de timp, un strat de piele moartă se formează sub haine. Soluția este ca, înainte de antrenament, să te speli cu un gel de duș hidratant, după care să aplici o cremă de corp ușoară . În acest fel, pielea ta va avea mai puțin de suferit în timpul exercițiilor.

Atenție! Dacă faci sport și ești machiată, porii tăi se vor înfunda. Așadar, ai grijă să te demachezi înainte să începi să transpiri!

Când transpiri, grăsimea pe care o produce corpul tău poate hrăni bacteriile, agravând, astfel, acneea. Tocmai de aceea, după ce termini exercițiile, trebuie să-ți dai jos cât mai repede echipamentul și să faci duș.

Un lucru foarte important trebuie reținut! Dacă iei un stafilococ de la o altă persoană printr-o tăietură sau zgârietură a pielii, este foarte posibil să faci o infecție gravă care se poate solda cu decesul. De obicei, oamenii își dau seama că au o problemă medicală, de genul unei infecții, când pe piele le apar acele umflături pline cu puroi. Deja, bacteria se află în organismul lor.

La început, pe piele apare o iritație nesemnificativă, dar care, apoi, se poate transforma rapid într-o problemă gravă, care necesită intervenție chirurgicală.

Și mai grav este faptul că această bacterie poate ajunge în oase sau în sânge, într-un final, ducând la deces.

Pentru a limita șansele de a lua o astfel de bacterie, ai grijă să-ți acoperi toate tăieturile sau zgârieturile de pe piele. În acest fel, eviți atingerile de piele cu celelalte persoane aflate la sală.

De asemenea, luând aceste măsuri de precauție, eviți chiar și o infecție cu E.coli, bacteria care dă simptome precum stare de vomă, diaree cu sânge, crampe și greață.

Întotdeaua, adu-ți la sală propriul covoraș pentru yoga!

„De cele mai multe ori, ne confruntăm cu infecții luate de pe covorașul de yoga”, spune dr. Akhavan. El explică că aceste covorașe sunt, de fapt, vectori pentru infecții.

„Aduce-ți-vă propriul covoraș sau folosiți un prosop pe care să-l întindeți pe covorașul de yoga de la sală”, recomandă medicul.

Folosind covorașul de la sală, riscați să face infecții fungice, cum ar fi impetigo (bube dulci), care se manifestă prin pete roșii ce se transform rapid în vezicule ce se rup ulterior. Acestea apar îndeosebi pe gât, piept, spate și brațe.

O altă modalitate de evitare a infecțiilor fungice este să „scapi” cât mai repede de hainele în care ai făcut sport și să te speli, spune dr. Akhavan.

Poartă papuci la duș și în vestiar!

Un alt pericol este reprezentat de negi (n.r. mici excrescente ale pielii cauzate de o infecție a stratului superior al pielii cu virusul papiloma uman), pe care poți să-i iei fie de la duș, fie din vestiar.

Asta nu înseamnă să nu mai faci duș după antrenament!

„Ești în siguranță la dușuri, atâta vreme cât sala de sport respectă regulile de igienă”, explică medicul, care, însă, spune că e esențial ca la duș și în vestiar să porți papuci. E important, de asemenea, să eviți să atingi pereții și alte suprafețe, astfel încât să nu iei negi. „Atenție! Îi poți duce și acasă, expunându-i astfel și pe ceilalți membri ai familiei”, a adăugat specialistul.

Nu folosi căzile și sauna când mergi la sală!

Cel mai bine este să eviți spațiile umede, inclusiv căzile și sauna, spune medicul. „Acestea sunt o sursă importantă de foliculită, care este o inflamație a firului de păr”, explică dr. Akhavan. El a adăugat că, odată, a avut un pacient cu foliculită pe toată suprafața corpului, pe care l-a internat și pe care l-a tratat cu antibiotice.

Trebuie menționat că foliculita apare cel mai des pe barbă, pe spate, pe brațe, pe fese și pe picioare și apare sub forma unor bubițe cu puroi, în centrul cărora se află câte un fir de păr și care dau mâncărimi și arsuri.

Dezinfectează aparatele la care urmează să lucrezi!

Rinovirusurile, care reprezintă cea mai comună cauză a răcelilor, se pot găsi pe mai bine de jumătate din aparatele de la sală, pe care tu pui mâna și care, probabil, n-au fost dezinfectate.

Un studiu realizat de Institutul Național al Sănătății din SUA arată că aparatele din sălile de sport sunt pline de virusuri. De aceea, este absolut necesar să dezinfectezi cu soluții specifice benzile de alergare, stepper-ele, greutățile și toate celelalte aparate pe care pui mâinile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net