Condimentele tinereţii: salvia, busuiocul şi scorţişoara

Ultima actualizare:

    Condimente (foto: Shutterstock)
Condimente (foto: Shutterstock)

În bătălia cu radicalii liberi, compuşi chimici care îmbătrânesc organismul, unele condimente cum ar fi salvia, busuiocul, ardeiul iute, ghimbirul, scorţişoara şi şovârful joacă un rol esenţial.

La această concluzie au ajuns nutriţioniştii de la Universitatea Nebraska din Lincoln (SUA). În urma unui studiu, specialiştii americani au constatat că aceste plante au o influenţă pozitivă asupra stării de sănătate atunci când sunt incluse frecvent în dietă.

Opiniile din vechime, referitoare la efectele terapeutice ale acestor condimente, au fost confirmate de specialiştii americani, care au dovedit că salvia, busuiocul, ardeiul iute, ghimbirul, scorţişoara şi şovârful sunt aliatele tinereţii.

Mai mult, scorţişoara, de exemplu, un condiment folosit de asiatici de mai bine de 4000 de ani, a fost numită aliatul tinereţii veşnice.

Studiile de laborator au demonstrat că, datorită puternicului efect antioxidant, condimentele studiate, fie că sunt consumate în stare proaspătă, fie uscate, scad riscul îmbolnăvirii de cancer, de boli cardiovasculare şi cresc durata de viaţă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cafea freepik jpg
marius si ruth bodnariu jpeg
colaj casa (28) jpg
Mihaela Bilic, foto captura video YouTube jpg
pescobar instagram jpg
curatare panouri fotovoltaice jpg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
injunghiat pixabay jpg
image
image