Pionefroză în stadiu avansat rezolvată chirurgical cu succes la Spitalul Clinic SANADOR

Ultima actualizare:

Pionefroza este infecția care duce la distrugerea rinichiului, prin acumulare de puroi, și reprezintă o complicație majoră, care poate necesita intervenție de urgență. Netratată, poate avea repercusiuni incompatibile cu viața. Frecvent, rinichiul este complet distrus de această afecțiune și trebuie îndepărtat, cum a fost în cazul Alexandrei, în vârstă de 71 de ani, diagnosticată cu pionefroză stângă după cancer de ovar operat.

„După două intervenții din anul 2019, când chirurgii au încercat să-mi salveze mai multe organe (colonul, rinichiul stâng și vezica biliară), a urmat o perioadă lungă de recuperare, cu controale periodice de monitorizare. Situația, însă, s-a agravat recent. Am sunat într-o dimineață la SANADOR, eram în stare gravă, iar ulterior am fost adusă cu salvarea la Spitalul Clinic SANADOR. În urma efectuării unei ecografii renale și a unei tomografii abdominale, s-a decis intervenția de urgență”, povestește Alexandra.

La Spitalul Clinic SANADOR, echipa de Urologie condusă de Conf. Dr. Marcian Manu a stabilit indicația de nefrectomie totală stângă. Intervenția a fost realizată în urgență, cu succes, iar pacienta a fost externată la 4 zile după operație, fără complicații.

„Am găsit niște oameni despre care nu mi-am putut imagina că mai există. Sunt o norocoasă. În primul rând, vreau să-i mulțumesc domnului Conf. Dr. Marcian Manu, este un profesionist desăvârșit. Datorită lui, eu trăiesc acum. El este medicul care își demonstrează vocația zilnic. Întregul personal medical a fost alături de mine, mi-a dat curaj, am simțit grijă, ceea ce denotă că într-adevăr își fac meseria cu pasiune. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc doamnei Dr. Rucsandra Manu, care mi-a rezolvat, ani de zile, pietrele la rinichi prin litotriție extracorporală (ESWL), fără operație. Mulțumesc, SANADOR!”

6d75cd04 766f 44a5 98a1 1309811a2201 0 jpeg

Îndepărtarea chirurgicală totală a unui rinichi (nefrectomia) nu are impact asupra funcției renale generale a pacientului, atât timp cât rinichiul rămas este sănătos și funcțional la întreaga sa capacitate. De regulă, nefrectomia totală este indicată în urgențele majore, cum ar fi cazul unui rinichi compromis din punct de vedere funcțional, ce nu poate fi recuperat și care nu poate fi păstrat, cât și în cazul tumorilor renale.

Spitalul Clinic SANADOR oferă acces pacienților la întreaga gamă de proceduri diagnostice și terapeutice pentru patologia aparatului urogenital, de la intervenții minim invazive până la cele reconstructive sau oncologice de mare anvergură. Intervențiile sunt realizate clasic, laparoscopic sau robotic, cu o corectă selecționare a cazurilor, de către o echipă de specialiști cu înaltă pregătire profesională, experiență vastă și rezultate excelente.

Află mai multe despre intervențiile urologice de mare complexitate abordate la Spitalul Clinic SANADOR.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net