Rinichi sănătoşi cu leacuri naturale
Pentru a păstra sănătatea rinichilor, foloseşte unul dintre tratamentele naturiste despre care poţi afla din noul număr al revistei „Click! pentru femei“!
Sucul de lămâie previne formarea pietrelor la rinichi şi contribuie la distrugerea acestora, dacă ele există deja, facilitând urinarea. Prepară-ţi o limonadă adăugând zeama de la o lămâie într-un litru de apă. Bea o cană în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol.
Ceaiul de busuioc, efect diuretic
Datorită antioxidanţilor din compoziţia sa, ceaiul de busuioc este folosit pentru îmbunătăţirea funcţiei renale. Favorizează eliminarea urinei şi a toxinelor acumulate, previne formarea pietrelor la rinichi. Prepară-ţi un ceai dintr-o cană cu apă fierbinte şi 5 frunze proaspete de busuioc, sau o linguriţă rasă de plantă uscată. Strecoară după 7-10 minute. Bea câte o cană, zilnic, într-o cură de maximum 6 săptămâni.
Sucul de ţelină, un bun depurativ
Diuretic şi depurativ, sucul de ţelină este recomandat pentru menţinerea sănătăţii rinichilor. Ajută la eliminarea toxinelor şi stopează apariţia infecţiilor. Se obţine din rădăcină rasă şi frunze de ţelină. Bea 100 ml de suc, de 3 ori pe zi, timp de o lună. Acest remediu nu este recomandat celor care suferă de tensiune arterială scăzută, care iau medicamente cu efect sedativ sau urmează să sufere o intervenţie chirurgicală.
Infuzia de păpădie dizolvă pietrele
Se prepară o infuzie din 4-10 g frunze uscate de păpădie la o cană cu apă fierbinte. Strecoară după 10 minute. Bea 3 ceşti în fiecare zi. Persoanelor care iau antibiotice, diuretice sau medicamente anticoagulante li se recomandă sfatul medicului.