Trucuri pentru o siluetă de invidiat
Toţi visăm să avem o siluetă de invidiat. Ca să ajungem să transformăm acest deziderat în realitate, de cele mai multe ori, renunţăm să mai mâncăm preparate gustoase, deşi am putea să le gătim astfel încât să poată fi incluse în noul stil de alimentaţie.
Alimentaţia, esenţială în lupta cu kilogramele în plus
Specialiştii în nutriţie precizează că mâncarea are cel mai important rol în lupta cu kilogramele în plus. Întrucât aceasta are un impact mult mai mare asupra greutăţii decât exerciţiile fizice, pentru a întoarce acul cântarului în direcţia dorită, trebuie ingerate mai puţine calorii decât cele consumate.
Atunci când vor să slăbească rapid, mulţi români renunţă la mâncărurile gătite şi se concentrează doar pe salate cu legume crude şi carne slabă friptă. Însă, există numeroase sortimente culinare preparate termic o perioadă mai îndelungată, dar cu aport caloric redus, numai bune pentru gurmanzii care vor să slăbească.
Scapă de toxine cu supa de roşii
Aceasta este ideală în zilele toride de vară, pentru că poate fi mâncată şi rece. În plus, cu ajutorul ei se slăbeşte rapid şi se elimină toxinele acumulate în corp, dar se asigură şi necesarul de vitamine şi minerale cu mai puţin de 100 de calorii la o porţie de 300 g.
Află pe clicksanatate.ro mai multe alimente care te ajută să slăbeşti în mod sănătos!