Uimitorul efect al muzicii asupra creierului

Ultima actualizare:

    Cercetătorii au demonstrat că sunetele plăcute pot chiar vindeca boli
Cercetătorii au demonstrat că sunetele plăcute pot chiar vindeca boli

Muzica nu este doar un moft, o plăcere simplă, un sunet de fundal. Ea are un efect intens asupra creierului şi produce chiar modificări fiziologice în organismul nostru - unele benefice, care tratează probleme de sănătate şi ne ajută să ne dezvoltăm intelectual, emoţional.

Studiile din domeniul muzical sunt complicate, începând cu faptul că nu există un consens referitor la definiţia muzicii şi la „ce e frumos, ce nu e frumos”. Cert este că e benefică pentru buna dezvoltare a creierului. Cercetătorii vor spune că explicaţia e de natură biochimică. Se ştie că muzica poate induce modificări hormonale. Gândeşte-te la o melodie care-ţi face „pielea de găină”. În acel moment, corpul eliberează dopamină într-o regiune din creier, dar şi oxitocină, hormonul încrederii, al apropierii şi al dragostei. Muzica linişteşte, calmează, reduce stresul şi îţi dă o stare de bine, efecte demonstrate de cercetători. Câteva dintre ele ni le explică expertul în biologie molecurală John Medina,  în cartea sa, „Regulile creierului”. 

Îmbunătăţeste vorbirea

Potrivit studiilor, copiii de 10 ani care au cântat la un instrument muzical cel puţin trei ani au manifestat o îmbunătăţire a vocabularului şi a deprinderilor de gândire nonverbală faţă de ceilalţi copii. Cei care au început lecţiile de muzică înaintea clasei întâi au dovedit o integrare senzorial-motorie superioară la maturitate. Studiul muzicii asigură îmbunătăţirea memoriei. Aceste rezultate vin în sprijinul părinţilor ai căror copii încep lecţiile de muzică înaintea vârstei de 7 ani. 

De asemenea, lecţiile de muzică stimulează empatia la copii

50 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani au fost împărţiti în 3 grupuri: primul a urmat lecţii de muzică timp de un an şcolar, al doilea a fost expus la jocuri verbale, iar al treilea a urmat programa normală.

simeon stalpnicul png

Copiii din primul grup au dezvoltat o capacitate mai mare de a descifra informaţiile emoţionale din mediul înconjurător, au prezentat cele mai ridicate scoruri ale empatiei.

Muzicienii sunt mai buni la detectarea emoţiei

Astfel de talente se numesc discriminare fină. 

Şi bebeluşii sunt mai sociabili

Studiile au arătat că muzica îmbunătăţeşte deprinderile sociale la adulţi. Dar nu numai. Şi bebeluşii care sunt expuşi la cântece şi zdrăngăneală cu instrumente muzicale se dezvoltă mai bine decât ceilalţi: zâmbesc şi râd mai mult, sunt mai uşor de liniştit, manifestă un nivel de stres mai mic.

simeon stalpnicul png

Ba chiar s-a observat că bebeluşii născuţi prematur au câştigat în greutate mai repede atunci când au ascultat muzică, iar şederea lor la terapie intensivă s-a redus cu 11 zile.

Vindecă boli

Terapia prin muzică s-a dezvoltat încă de pe vremea lui Hipocrate, care o prescria pacienţilor săi cu boli mentale. În timpul Primului Război Mondial, spitalele din Marea Britanie recurgeau la muzicieni care le cântau bolnavilor în convalescenţă. Părea nu doar că-i linişteşte, dar chiar le reducea suferinţa. De asemenea, s-a dovedit că muzica ajută la recuperarea limbajului în cazul pacienţilor cu traumatisme craniene şi la recuperarea abilităţilor cognitive la pacienţii care au suferit diverse atacuri. Are rezultate benefice inclusiv asupra pacienţilor cu dificultăţi motorii, cu Parkinson şi paralizie cerebrală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net