Vântu îşi conduce televiziunea din spital
Sorin Ovidiu Vântu, internat la Spitalul Floreasca din cauza unor probleme cardiace, nu duce lipsă de musafiri, dar nici de activitate. Ieri, iubita sa, Graţiela Giolu, a petrecut câteva ore bune în rezerva omului de afaceri, iar pe seară, SOV şi-a văzut şi de afaceri, când a fost vizitat de Sorin Freciu şi Elan Schwartzenberg.
Sorin Ovidiu Vântu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce a acuzat probleme cardiace. Omul de afaceri şi-a petrecut deja două nopţi într-una din rezervele secţiei de Cardiologie, în faţa căreia fac cu rândul mai multe gărzi de corp.
Vântu, vizitat de iubită la spital
Vântu, internat de urgenţă la Spitalul Floreasca!
Vîntu: "Uneori Băsescu îmi este simpatic, dar nu e bun de preşedinte"
Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată
Ieri, SOV a primit, din nou, vizita iubitei, dar mai spre după-amiază la spital a ajuns Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea-Caţavencu, însoţit şi de omul de afaceri Elan Schwartzenberg.
Vezi mai multe imagini în Mediacenter!
La o zi după ce în presă au ajuns stenogramele convorbirilor dintre Vântu şi mulţi angajaţi ai săi, omul de afaceri nu a lăsat din mână Realitatea.tv, cu toate că e pe patul de spital, încercând să evite astfel alte înregistrări ale telefoanelor.
Sorin Freciu şi Elan Schwartzenberg au ajuns la Spitalul Floreasca în jurul orei 16.30 şi au petrecut aproximativ o jumătate de oră în rezerva lui Vântu
Îmbrăcaţi la patru ace, cei doi au intrat în spital pe la Urgenţe, iar când au ajuns la etajul al cincilea, unde este rezerva omului de afaceri, s-au uitat după bodyguarzi ca să-şi dea seama care este uşa.
Elan şi Freciu şi-au petrecut o jumătate de oră în salon cu Vântu, iar apoi s-au urcat în Jaguarul parcat în faţa spitalului şi au plecat spre Şoseaua Ştefan cel Mare.
În spital, Vântu este păzit în permanenţă de bodyguarzi, cel puţin doi fiind tot timpul la uşa rezervei. Din această cauză, aceştia mănâncă pe unde pot, unul dintre ei primind ieri un pachet de la iubită.
Ar putea fi trimis la Viena
Putătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa, ne-a declarat că Sorin Ovidiu Vântu „se află încă în investigaţii medicale, din cauza problemelor cardiace. Deocamdată, rămâne internat. În momentul în care pacientul va fi externat, se va face public acest lucru".
Potrivit unor surse medicale, dacă, în urma analizelor, se constată un nou blocaj pe artera coronară, omul de afaceri ar putea fi trimis pentru o intervenţie la Viena, acolo unde, în urmă cu trei ani, a suferit o intervenţie chirurgicală de montare a unui by-pass.
SOV are, însă, interdicţie de a părăsi ţara, avocaţii lui putând cere în instanţă ridicarea acesteia.