Ce taxe şi impozite locale trebuie să plătim în 2019

13 ianuarie 2019 17:40   Național
Ultima actualizare:

Modificările aduse anul trecut Codului Fiscal privesc, printre altele, şi impozitele şi taxele locale, inclusiv termenele până la care pot fi plătite fără penalităţi, dar şi un sistem de bonificaţii pentru plata integrală anticipată.

Orice persoană care are în proprietae o clădire, un teren sau un autovehicul datorează anual impozit pentru acestea. 

Potrivit noului Cod Fiscal, impozitele şi taxele locale sunt: a) impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri; b) impozitul pe teren şi taxa pe teren; c) impozitul pe mijloacele de transport; d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; f) impozitul pe spectacole; g) taxele speciale; h) alte taxe locale.

Termene de plată

Sumele de plată sunt stabilite la nivelul fiecărei primării, inclusiv al celor şase din Capitală.

  • Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
  • Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care intră în vigoare contractul. 
  • Taxa specială pentru promovare turistică se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care s-a colectat.
  • Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul.

Ce bonificaţie se acordă

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie (reducere) de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.   Plata se poate face atât prin ghişeul.ro, dacă primăriile sunt înscrise, cât şi la sediul Direcţiilor de Impozite şi Taxe locale.   

Dobânzi şi penalităţi pentru neplată

Depăşirea termenului de scadenţă pentru achitarea obligaţiilor fiscale principale aduce cu sine dobânzi şi penalităţi, potrivit Codului de Procedură Fiscală, scrie Avocatnet.ro.

Dobânda se calculează, în esenţă, pentru fiecare zi de întârziere – din prima zi de după termenul de scadenţă şi până la data plăţii sumei datorate. Însă există şi excepţii de la această regulă. În anul 2019, nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, adică 7,3% pentru un an întreg. Referitor la penalităţile de întârziere, Codul de procedură fiscală dispune, de asemenea, că acestea se calculează pentru fiecare zi de întârziere – din ziua de după termenul de scadenţă şi până la data plăţii datoriei. În anul 2019, nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, adică 3,65% pentru un an întreg.

În cazul obligaţiilor fiscale principale nedeclarate sau care sunt declarate incorect de către contribuabili şi care sunt stabilite prin decizii de impunere în urma inspecţiei fiscale, se datorează o penalitate de nedeclarare.

Scutiri de la plata impozitului pe clădiri

Codul fiscal prevede peste 20 de situaţii în care nu se datorează impozit/taxă pe clădiri, scrie adevarul.ro. Iată câteva exemple:

  • clădirile aflate în proprietatea/coproprietatea veteranilor şi a văduvelor de război; 
  • clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea/coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate;
  • clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri;   
  • clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe;   
  • clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, precum şi casele parohiale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;   
  • clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice.

Impozitul pe clădiri nu mai ţine cont de calitatea proprietarului persoană fizică sau juridică, ci de scopul utilizării clădirii. Astfel, impozitele sunt structurate în următoarele 3 categorii:

Mai multe