Cum arată casa de 2,5 milioane € care se vinde la Târgul Imobiliar
Cauţi casa visurilor? Atunci dă o fugă la târgul imobiliar din Capitală, unde sunt oferte din belşug. De departe, cea mai luxoasă şi scumpă locuinţă e o vilă în valoare de 2,5 milioane de euro din județul Buzău.
Târgul Imobiliar Naţional (tIMOn) se deschide astăzi în Piaţa Constituţiei. La ediția din această toamnă, dezvoltatorii vin cu o serie de oferte atractive și reduceri pe măsură. Locuințele vor fi cu până la 15% mai ieftine pe perioada desfășurării târgului, iar unele apartamente se vând gata mobilate și utilate sau cu loc de parcare oferit drept bonus.
Cumpărătorii vor putea, de asemenea, să rezerve o locuință nouă cu numai 100 de lei, în condițiile în care în unele cazuri o astfel de rezervare poate costa și 4.500 de lei. Această ofertă îi ajută pe cei care vor, de exemplu, să acceseze un credit ipotecar sau Prima Casă, până la momentul semnării precontractului.
Cea mai scumpă locuință din cadrul ediției de toamnă tIMOn este o vilă de lux din județul Buzău. Vila, construită în apropiere de Mănăstirea Ciolanu din judeţul Buzău, este scoasă la vânzare pentru suma de 2,5 milioane de euro şi este cea mai scumpă locuinţă aflată în vânzare la un târg imobiliar.
Domeniul pe care a fost construită vila, numită Carpathian Estates şi care poate fi închiriată, a fost proiectată de renumitul arhitect american Jim Ruscitto. Pentru construcţia imobilului s-au folosit bușteni de pin, pietre din Alpii Francezi și ardezie din Norvegia și Brazilia. Vila include o piscină interioară de 22 de metri, sauna, jacuzzi și zonă de fitness.
Suprafaţa vilei este de 1.200 de mp, iar domeniul mai cuprinde şi o fermă, două lacuri, o livadă tânăra, o grădină de legume, o seră şi o plantaţie de căpşuni şi zmeură. Întreaga casă poate fi închiriată cu 1.800 de euro/weekend.