Dorina Lazăr, repusă în funcția de manager la Teatrul Odeon, după ce a fost concediată în 2017
Nicuşor Dan a anunţat că a semnat dispoziţia de reintegrare a actriţei Dorina Lazăr pe postul de manager al Teatrului Odeon. Primarul general al Capitalei a adăugat că aceasta a fost demisă abuziv din funcţie, în 2017, iar anul trecut a câştigat procesul cu Primăria Municipiului București.
„Am semnat ieri dispoziţia privind reintegrarea doamnei Dorina Lazăr pe postul de manager al Teatrului Odeon, aflat în subordinea Primăriei Capitalei. Dorina Lazăr a fost demisă abuziv din această funcţie în 2017, iar anul trecut a câştigat procesul cu primăria pe această speţă. În ciuda deciziei definitive a instanţei, fosta conducere a PMB n-a făcut nimic pentru a pune în aplicare hotărârea judecătorească, lucrurile trenând excesiv. Am vorbit astăzi la telefon cu Dorina Lazăr şi m-am bucurat să-i pot da vestea bună pe care o aştepta de atâta vreme: începând de azi, este din nou managerul Teatrului Odeon. Îi doresc mult succes!”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.