«Noi scăpăm de căldură cu ceai negru şi haine albe»

2 iulie 2012 17:14   Național
Ultima actualizare:

Sudul ţării fierbe la foc continuu şi nu sunt semne că vom scăpa prea curând de arşiţă. Nici o mâncare nu mai are gust, până şi cele mai reci băuturi nu reuşesc să astâmpere setea. Există însă şi oameni pentru care temperaturi de 30 de grade cu plus sunt o adevărată banalitate. Pentru ei nu există caniculă în România!

Căldura ne-a pus capac! Temperaturile ridicate din ultimele zile le-au dat de furcă multor români, care abia reuşesc să mai iasă din case sau să mai pună geană pe geană seara la culcare.

Măsurile luate de autorităţi au darul de a îndulci măcar puţin disconfortul creat de valul de căldură.

Există însă şi oameni pentru care arşiţa românească e o nimica toată. S-au născut în zone unde vara caniculară e la ea acasă, iar de ani buni au ales să trăiască în România, unde e „răcoare".

„Secretul stă în îmbrăcăminte", îi sfătuieşte musulmanul Mazhar Mahmood, pe românii dornici să treacă mai uşor prin această perioadă.

Nicoleta şi soţul său Mazhar înfruntă canicula în haine albe

Originar din Pakistan, acolo unde temperaturile ajung şi la 47 de grade în aceste zile, bărbatul e stabilit de 20 de ani la noi în ţară.

De fiecare dată când termometrele o iau razna, el apelează la cea mai la îndemână soluţie atunci când iese din casă: hainele albe.

„Port «şalvari kamiz». Este îmbrăcămintea specifică din ţara mea. E foarte răcoroasă, nici nu simt căldura prin ea", ne spune Mahmood.

Nici pentru turcul Levent Erdogan (44 de ani) temperaturile din aceste zile nu sunt de speriat.

S-a născut în sudul Turciei, dar s-a stabilit de mulţi ani în capitala Ankara, iar din 1998 munceşte la noi.

Cel mai bine se tratează cu ceaiuri negre, legume pe grătar, pe care le prepară chiar el, şi cacik, o supă rece de castraveţi cu iaurt.

„La noi, când vine vara, unii pleacă la munte şi stau acolo câte trei luni.

În rest se bea mult ceai negru, mâncăm pepene şi ne facem supă de castraveţi din iaurt, mentă, usturoi, ulei de măsline, sare şi piper.

Este foarte răcoritoare această supă", ne explică bucătarul şef de la „Iskender kebap".

Preparaţi-vă «Cacik»

Ingrediente: castravete, usturoi, smântână, piper, sare, mărar, mentă, ulei de măsline.

Mod de preparare: Se taie castravetele în cubuleţe şi se dă cu sare. În iaurtul rece, amestecat în prealabil cu smântâna, se adaugă usturoiul zdrobit, sarea, mărarul tocat, menta.

Se amestecă bine, bine, iar la sfârşit se picură puţin ulei de măsline. Se toarnă sosul peste castraveţi şi se serveşte.

Atenţie! Vin temperaturi de peste 39 de grade

Soare nimicitor, aer irespirabil. Ca în Sahara, de unde a venit valul de caniculă. Asta ne aşteaptă, spun meteorologii, care vor prelungi avertizarea de "cod galben" de caniculă, până săptămâna următoare.

Au fost peste 36 de grade ieri, în vestul ţării. Azi va fi chiar şi mai cald, iar joi vom respira aer fierbinte de peste 39 de grade.

Nu ne vom răcori nici noaptea pentru că temperaturile vor fi de până la 26 de grade! Arşiţa va cuprinde toată ţara, iar valorile sunt cu 5-8 grade mai mult decât ar fi firesc la această dată.

Atenţie, la razele soarelui! Nivelul ultravioletelor este deja peste VIII şi este în urcare.

Asta înseamnă că expunerea la soare trebuie să fie minimă, iar corpul camuflat cu îmbrăcăminte uşoară, în culori deschise şi să nu lipsească pălăria!

În caz contrar, se pot produce arsuri grave şi leziuni ale pielii. Până săptămâna următoare nu va fi nici un nor pe cer, poate câţiva răzleţi, la munte.

Mai multe