Piftia din caracatiţă, vedetă la Festivalul Răciturilor
Cea de-a opta ediţie a Festivalului Răciturilor din Gorj a avut loc la Peştişani, duminică, iar din juriu a făcut parte şi artistul Tavi Colen.
La această ediţie, un bucătar a avut inedita idee de a face piftie din fructe de mare! Astfel, principala atracţie a festivalului a fost caracatiţa din piftiile pregătite de chef Raul Ungureanu, bucătarul unei pensiuni din Peştişani.
„Am tot auzit pe unii şi pe alţii vorbind despre cum ar fi dacă ar încerca cineva să facă piftie din fructe de mare. Am trecut la fapte şi eu am făcut acest fel de piftie care respectă reţeta tradiţională, doar că în loc de porc sau pui avem caracatiţă. E ca o piftie de peşte”, a spus tânărul bucătar.
„E o premieră pentru mine, dar cred că şi pentru cei din Gorj, pentru că nu am mai auzit de piftie din caracatiţă. E foarte bună”, a spus un localnic. Sarmalele, turta, pâinea de casă, gemurile au fost şi ele la fel de apreciate de cei prezenţi.