Salam, 16 milioane de lei pentru un minut de manea!

4 decembrie 2011 15:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Lui Florin Salam îi merg afacerile şi câştigurile din plin în ultima vreme. Manelistul a primit un fişic în valoare de 50 de milioane de lei vechi doar pentru a cânta o melodie de trei minute, la relansarea clubului lui Adi Minune, din Ştefăneşti.

Criza nu îşi face simţită prezenţa şi atunci când vine vorba de manelişti! Florin Salam are bani să-i întoarcă cu lopata!

El este pe departe cel mai prolific manelist al momentului şi, ori de câte ori îşi face apariţia pe la vreun chef, toată lumea se înghesuie să arunce cu milioanele.

Adi a avut localul plin în prima seară

Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă seara, la relansarea clubului Cascada din Ştefăneşti, al cărui patron este chiar naşul său, vestitul Adrian Minune.

Invitat împreună cu Copilul de Aur să cânte câteva manele de inimă albastră celor prezenţi în club, Salam a făcut ca de obicei mare show.

Solistul l-a impresioant atât de tare pe unul dintre invitaţi, încât a reuşit performanţă să primească pentru o manea, cântată în doar trei minute, un fişic ce conţinea 50 de milioane de lei vechi.

Banii erau legaţi cu un zgârci, însă conform obiceiului de pe la chefurile cu manelişti, solistul a rupt imediat elasticul şi a început să arunce cu ei în sus.

Distracţia s-a terminat a doua zi în zori, iar Salam a plecat acasă cu buzunarele burduşite cu milioane.

Mai poartă încă verigheta pe deget!

La aproape trei ani de la moartea soţiei sale, Ştefania, Florin Salam mai poartă încă verigheta pe deget, în semn de respect pentru aceasta.

Manelistul nu şi-a uitat nici acum marea dragoste şi, în toate concertele sale, el îi dedică câte o piesă.

De asemenea, Florin Salam merge săptămânal la cimitir la mormântul soţiei pentru a-i duce flori.

Mai citeşte:

Florin Salam a pierdut «fără număr» la casino! VIDEO

Florin Salam: «În fiecare zi mă gândesc la soţia mea»

Salam şi-a tras club pe Magheru!

Mai multe