Copiii lui Mădălin Ionescu, la popice cu iubita tatălui! FOTO

4 iulie 2010 18:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

De când a intrat în viaţa lui Mădălin Ionescu, Cristina Şişcanu a reuşit să se facă îndrăgită de toţi membrii familiei, dar mai ales de cei doi copii ai realizatorului emisiunii „Acces Direct". Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei patru la o partidă de bowling, într-o după-amiază liniştită de duminică.

I s-a pus în spate divorţul lui Mădăin Ionescu, însă Cristina Şişcanu neagă cu vehemenţă că ar fi contribuit la destrămarea familiei. Basarabeanca a adus şi argumente în acest sens, declarând că este prietenă bună cu Mihaela, soţia lui Mădălin, ba chiar a fost acasă, la părinţii iubitului ei, cu aceasta şi cu cei doi copii.

Încă o dovadă că sunt cu toţii o familie mare şi fericită, ca în telenovele, este faptul că minorii lui Mădălin petrec foarte mult timp în compania Cristinei.

Săptămâna trecută, jurnalista şi realizatorul emisiunii "Acces Direct" i-au dus pe Ştefania (13 ani) şi pe Filip (7 ani) la bowling, la „Fun Land" din Unirea Shopping Center.

Îmbrăcaţi sport, ca de duminică, în pantaloni de trening şi tricouri, Cristina şi Mădălin i-au supravegheat pe cei mici, cea mai încântată de joc fiind Ştefania, care dansa de plăcere de fiecare dată după ce reuşea să doboare popicele.

Mai citeşte:

Cristina Şişcanu: «Îmi doresc nuntă şi copii. Nu-mi place concubinajul»

Cristina Şişcanu: «I-am cucerit inima lui Mădălin Ionescu»

Cristina Şişcanu şi Mădălin Ionescu nu se dezlipesc unul de celălalt

Şişcanu,

acasă la Mădălin în miez de noapte

        Cristina

Şişcanu: "Îl iubesc pe Mădălin în fiecare noapte, fără excepţie!" - VIDEO

        Cristina

Şişcanu: «Mădălin a făcut primul pas în relaţia noastră»       

Mădălin

Ionescu se desparte oficial de Mihaela

În timp ce Ştefania concura cu tatăl ei, Rareş era răsfăţat de Cristina

Şi Mădălin a avut propriul mod de a se bucura, venind după fiecare victorie să o sărute pe Cristina. „Eu nu am fraţi sau surori, iar de copiii lui Mădălin m-am ataşat foarte repede. Pe Ştefania o ajut foarte mult şi la teme", declara Şişcanu.

Cei patru au plecat de la centrul de distracţii patronat de Silviu Prigoană după câteva partide de bowling, care au durat aproximativ o oră.

După fiecare lovitură, realizatorul tv venea să-şi pupe iubita

Mădălin aruncă bila în popice, în uralele Cristinei

Uite ce sexy îl priveşte!

Cristina Şişcanu (25 de ani) şi Mădălin Ionescu (39 de ani) s-au cuplat în urmă cu două luni, şi-au ţinut ascunsă iubirea un timp, după care au început să vorbească fără menajamente despre ei.

Miercuri, cei doi s-au afişat şi în public împreună, la deschiderea restaurantului Cosmopolitan. Toată seara, Şişcanu l-a sorbit din priviri pe Mădălin, iar el nu şi-a luat mâinile de pe ea.

Mai multe