Dragă Dida Drăgan,

Iată, Diduța dragă, că ai ajuns să iei și un premiu de excelență. Care de obicei se dă pentru întreaga activitate. S-o spun pe șleau, se cam dă la… bătrânețe. Te gândeai tu când eram în echipă, într-o grupare spirituală cu Dan Aldea & Co, de pildă, că într-o zi tu vei lua un premiu de excelență iar eu voi scrie un articol encomiastic - cum altfel? - despre asta? Dar cine e bătrân? Cine zice, ăla e! Căci tu, Dida, ai știut să te respecți. Pe tine, meseria și scena.

Pot spune - Doamne ferește, fără să-i jignesc pe alții - că nu ai cântat niciodată la restaurant. Și nu ai fi făcut-o chiar dacă mureai de foame! Să nu creadă lumea că asta ar fi ceva rău. Mulți au supraviețuit cu asta - dar tu ai preferat să nu pierzi nopți; să nu stai în fum; să nu se glumească, ciocnească, zumzăiască atunci când cânți… Semn că te-ai respectat. Tu ai ales micul ecran, marea sală de spectacol. Scena. Și ce scene… dacă ne găndim la Berlin Est-Vest, unde erai ca acasă. Sau la Knokke-le-Zoutte unde ai luat o cupă a Europei, pe drumul deschis de Aura Urziceanu care a concurat cu fiul său Ilya în pântece…

Ai fost eleva dnei Orăscu, ”mama” multor mari artiști. [Cine o mai pomenește? Recunoștință?… ar trebui evocată mai ades…] Îmi amintesc, Dida, emoțiile tale de la Mamaia, când mereu veneai cu ceva inedit. Căci, Magdin ca și Fugaru și Țeicu, cu bluesurile lor, mai luminau festivismul terorist. Pe blues nu se putea slăvi partidu, conducătoru și nici realizărili… Bluesuri clasice bine orchestrate și compuse în cazul tău de Magdin. Apoi, la portretu-ți pe care-l încerc aici, trebuie adăugat succesul pieselor de Anton Șuteu regretat și cultivat compozitor. Sau, cele ale dragului nostru prieten Liviu Tudan. Poate că aici fu secretul perenității succesului tău de afară - nu ai luat piese clientelar de la compozitorii vremii. Așa ai cucerit ambele Berlinuri și ambele Germanii… Plus țările așa-zise frățești de kaka-makka… că se vede acuma ce rude ne erau… Erai una din marile vedete ale Blokului de Est! Dar prețuirea-n țară era minimă… Ba, cred că erai cam singura cântăreață pop, care se inspira melodic, orchestral, interpretativ din filonul rock. Dovadă, cei cu care ai colaborat: Magdin- Șuteu-Tudan…A!, și acompaniată mai mereu de Sfinx cu Dan Aldea, Roșu și Negru cu Tudan, Mondial, Romanticii cu Mircea Drăgan…

Am în memorie pagini întregi din biografia ta, Dida. Dar, când te-ai retras, nu știu. Luați cu viața, cu ”solizdele” alea care ”cântau” cu poziții, or, cu sexoasele care cântau din buci, nici nu ne-am prins că te-ai retras. Noroc cu prietenul Radio Romania Actualități că te-a făcut ceea ce de mult ești - Excelență… Cinste lui că e singurul care mai știe a respecta valorile de patrimoniu. Sărutăm dreapta, Excelență… 

P.S. Mulțumesc celor ce m-au felicitat de ziua Mucenicului cu sulița-n mână, care sunt. Gheorghe…