"Mama audienţelor" din MediaPro şi producătoarea unor show-uri ca „Vocea României", "Românii au talent" şi „Dansez pentru tine" a plecat de la Pro TV, la Antena 1, alături de toată gaşca de prieteni cu care a lucrat în Buftea.
Vara aceasta nu o să le vedeţi pe micul ecran, însă vă vor zâmbi fie din reclame şi reviste, fie de pe scenă. Dana Rogoz, Laura Cosoi şi Adela Popescu, cele trei foarte bune prietene, au planuri mari după ce li s-au încheiat contractele cu postul PRO TV.
La 28 de ani a reuşit să scape de sărăcie. Georgeta Zamfir, Jesica aşa cum şi-a spus în concurs, a câştigat 50.000 de euro şi titlul de MasterChef în finala concursului Pro TV.
Iar e nuntă în lumea mondnă! Florin Dumitrescu (26 de ani) de la „MasterChef" şi iubita lui, Cristina Sima (35 de ani), au hotârât să se căsătorească după ce au devenit părinţi unei fetițe, Ava Elisabeta, în urmă cu un an.
Luni, Roxana Vancea a împlinit 24 de ani. Iubita lui Mihai Bendeac a fost surprinsă de fotoreporterii Click! pe o tereasă din zona ASE, unde era însoţită de câteva prietene cu care s-a distrat câteva zeci de minute la un ceai şi o prăjitură, apoi și-au făcut câteva fotografii.
Surprizele continuă în această toamnă la Antena 1, când telespectatorii vor putea urmări o nouă emisiune culinară. Prezentatorii show-ului ar putea fi doi dintre MasterChefii de la PRO TV, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu.
Când nu cântă şi nu prezintă moda, Bianca Gavrilescu (18 ani), frumoasa violonistă din trupa Amadeus, se ocupă de şcoală. Tânăra care a câştigat trofeul Top Model România a absolvit zilele acestea Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu".
Război între foştii colegi ai trupei N&D! Delia Matache l-a părăsit pe Nick în 2003, dar solistul nu poate nici acum să treacă peste eşec. E foc şi pară că solista mai cântă melodiile care i-au consacrat acum 15 ani. După ce a rugat-o de mai multe ori să înceteze, Nick e decis acum să ia măsuri, ba chiar să o dea în judecată.
După scandalul de anul trecut cu Alexandra Stan, Marcel Prodan, supranumit între timp impresarul-bătăuş, a dispărut din atenţia presei. Reporterii Click! l-au întâlnit duminică, la un botez monden. Mai nou, Marcel spune că preferă să se dedice fiului său, Eduard Ştefan.
La doar 26 de ani, are cu ce se lăuda. Florin Dumitrescu, unul dintre juraţii emisiunii „MasterChef" de la PRO TV, a mai semnat un contract, cu un alt local. Joi seara, acesta a fost gazda evenimentului de deschidere a restaurantului „Tapo" din Capitală.
Când dă petrecere, o ştie toată lumea! Delia Matache a atras atenţia poliţiştilor miercuri noapte în Centrul Vechi, pentru că în clubul soţului ei distracţia producea prea multă gălăgie. Totuşi, solistei nu i-a pierit zâmbetul de pe buze nici când a fost obligată să lase “sonorul” mai încet.
Filmări cu ghinion pentru Doru Todoruţ (37 de ani), la Antena 1! Solistul din trupa Deepcentral s-a accidentat când se antrena pentru show-ul estival „Splash! Vedete la apă" al cărui al doilea sezon va fi transmis în curând la tv.
Sunt sexy, înconjurate de lux şi de bărbaţi celebri şi puternici, însă atunci când coboară din lumina reflectoarelor devin simple casnice. Fotoreporterii Click! le-au surprins în rol de gospodine pe Adelina Pestriţu, Bianca Brad şi Lavinia Pârva.
Bolizii de sute de mii de euro au devenit o obişnuinţă pe străzile Capitalei, aşa că nu ne mai surprind cu nimic. Iată că, la polul opus, o maşinuţă parcă desprinsă dintr-un film SF reuşeşte să întoarcă privirile. Iar la volan o găsim tocmai pe Andreea Bănică.
La 18 ani câştiga prima ediţie a show-ului „Românii au talent" de la Pro TV şi premiul de 120.000 de mii de euro. Apreciat de unii şi hulit de alţii, Adrian Ţuţu (22 de ani) s-a concentrat de atunci pe carieră şi a ştiut cum să investească în el suma câştigată.
Ştefan Bănică jr. vrea să-şi “spele” imaginea de iubit şi soţ “aprig la mânie”! Acuzat de fostul său prieten şi partener de afaceri că avea ieşiri violente cu Andreea Marin, cântăreţul a fost numai lapte şi miere cu iubita Lavinia la prima lor ieşire mondenă ca şi cuplu.
Războiul dintre cei doi foşti iubiţi continuă şi pe plan muzical. Surse apropiate celor doi spun că Andreea Bălan (29 de ani) şi Keo (36 de ani) nu vor să se mai întâlnească nici măcar pe aceeaşi scenă, în concerte.
Telenovela despărţirii dintre Keo şi Andreea Bălan scoate zilnic multe amănunte picante din relaţia de aproape opt ani a celor doi. De curând, Click! a aflat că solistul a plecat de acasă cu amanta Misty, însă s-a întors la scurt timp din cauza geloziilor acesteia.
Au trecut nouă luni de când nu şi-a mai ţinut fetiţa la piept, iar de-atunci, Roxana Sârbu (29 de ani) s-a „îngropat" în muncă, pentru a uita de acest calvar.
I-a moştenit talentul unchiului său atât în actorie, cât şi în muzică şi a fost numit "Colin Farrell de România". Este la fel de cuceritor ca toţi cei care au purtat numele Bănică, însă de curând Răzvan Bănică şi-a găsit iubita şi nu mai zboară din floare în floare.
Prezentatorul emisiunii „Click!" de la Prima TV a avut parte de curând de o experienţă nu foarte plăcută. Alexandru Constantin (26 de ani) a primit multă vreme mesaje de la o admiratoare obsedată de el.
Primul câştigător al show-ului „X-Factor" de la Antena 1, Andrei Leonte (25 de ani), a avut parte de o surpriză de proporții atunci când şi-a vizitat bunicul, săptămâna trecută, în satul Bojila, comuna Madarjac (Iași).