Continut scris de Isabela Mihalcea - pagina 3

Conținut scris de Isabela Mihalcea

Pagina 3
1 52363 original jpg jpeg
Parfumurile Bio îţi redau energia şi feminitatea
Olfactoterapia este o ramura a aromoterapiei, care, prin inhalarea uleiurilor esenţiale acţionează în sfera psiho-emoţională a persoanei, iar prin stimularea acestei zone, comportamentul poate fi influenţat, obţinându-se relaxarea, calmul sau, dupa caz, energia.
Evenimente
1 52343 original jpg jpeg
Tactici să-i faci să te asculte fără să ţipi
Nu trece o zi fără să ţipi la copiii tăi ca să-şi facă temele sau ordine în cameră. Ai vrea să ai mai multă răbdare cu ei, dar nu găseşti în tine resursele necesare pentru a le vorbi calm. Iată câteva soluţii care te ajută.
Familie
1 52324 original jpg jpeg
3 idei pentru un mic dejun energizant
Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, aşa că micul dejun nu trebuie să lipsească din planul tău alimentar zilnic. Noi îţi dăm câteva idei şi motive pentru a transforma această masă într-un start energizant.
Dezvoltare personală
1 69683 original jpg jpeg
Psoriazis tratament. Cum învingi boala care îţi urâţeşte pielea
Psoriazis tratament. Zonele afectate cu psoriazis te fac să nu te simţi niciodată în largul tău şi să porţi mereu haine lungi? Te numeri printre cele 3 persoane din 100 care suferă de psoriazis, o boală inflamatoare cronică. Află sfaturile specialistului nostru şi cele mai bune metode de tratament.
Vedete
1 64240 original jpg jpeg
Stimulează-ţi metabolismul în 24 de ore!
Crezi că ai un metabolism leneş şi nu-i vei putea schimba niciodată ritmul? Iată că cercetătorii ne dau speranţe: felul în care mănânci şi faci mişcare îţi poate accelera arderile din organism.
Dezvoltare personală
1 52295 original jpg jpeg
Ce-ar vrea bărbaţii să ascundă
Soţul tău păstrează pentru el anumite secrete? Oricât te-ar supăra acest adevăr, trebuie să-l accepţi. Unele lucruri nu au nicio legătură cu tine...
Familie
1 52293 original jpg jpeg
Cenuşăreasa şi Prinţul vin la Băneasa Shopping City
Odată cu lansarea pe DVD şi BLU-RAY a animaţiei Cenuşăreasa, The Walt Disney Company anunţă prima vizită în România a celebrelor personaje Disney, Cenuşăreasa şi Prinţul, pentru o întâlnire extraordinară cu copiii, la Grand Cinema Digipex din Băneasa Shopping Center, în data de 22 septembrie, începând cuora 14:00.
Evenimente
1 67076 original jpg jpeg
Dieta detoxifiantă de sezon
Pentru că vacanţa de vară a însemnat, dincolo de toate, şi un răsfăţ culinar, e timpul să începi o cură de detoxifiere care să-ţi redea energia şi să-ţi refacă stocul de vitamine pentru sezonul rece!
Dezvoltare personală
1 52250 original jpg jpeg
Spiderman vine la Carrefour Colentina
Copii sunt invitaţi să devină adevăraţi supereroi la evenimentul Spider-Man care va avea loc duminică, 16 septembrie, în intervalul 11:00-13:00,în spaţiul de distracţie special creat în Centrul Comercial Carrefour Colentina.
Evenimente
1 52250 original jpg jpeg
Spidermen vine la Disney Chanel
Toţii copii sunt invitaţi să descopere duminică, 9 septembrie, pe Disney Chanel noile aventuri ale supereroului Spiderman, în serialul de animaţie Senzaţionalul Om Paianjen.
Evenimente
1 69599 original jpg jpeg
Cât de periculoasă este obezitatea?
Cu patru milioane de adulţi obezi şi 50% din populaţie peste greutatea normală, România a urcat pe locul trei al supraponderalilor din Europa. Acelaşi studiu arată că 30% din românce sunt supraponderale, iar la capitolul obezitate infantilă cifrele sunt îngrijorătoare: 40% din copii sunt obezi.
Dezvoltare personală
1 52212 original jpg jpeg
Să-i dai sau nu «crănţănele»?
Veterinarii le recomandă cu căldură atât pentru câini, cât şi pentru pisici. Dar sunt boabele atât de sănătoase pe cât se spune? Iată câteva argumente pro şi contra care te vor ajuta să afli rspunsul la această întrebare.
Casa și grădină
1 52207 original jpg jpeg
5 prejudecăţi contestate despre femei
Habar n-avem să schimbăm roata de la maşină, suntem o catastrofă în trafic, plângem din orice, vorbim prea mult, suntem prea sentimentale, avem creierul mai mic decât al bărbaţilor.
Familie
1 52204 original jpg jpeg
«Cred în continuare în căsnicie!»
Charismatic şi plin de umor, Cove şi-a găsit drumul în televiziune şi prezintă o nouă emisiune, dar nu a abandonat dragostea dintâi, teatrul. Cât despre viaţa personală, ne-a mărturisit deschis că iubeşte... discret.
Vedete
1 52190 original jpg jpeg
Hai să strălucim pe 8 septembrie la Disney Chanel
Urmând îndeaproape succesul filmelor Liceul Muzical, Tabăra de Rock şi Lemonade Mouth, Disney Channel anunţă lansarea filmului original Hai Să Strălucim.
Evenimente
1 52183 original jpg jpeg
Timişoara, Mica Vienă românească
Nu crezi că ai putea să-ţi petreci sfârşitul de săptămână şi într-un oraş? La Timişoara găseşti deopotrivă parcuri răcoroase şi nenumărate obiective turistice, cu multă încărcătură istorică.
Travel
1 52164 original jpg jpeg
Gheorghiţa Dincu: «Am câştigat o baie complet renovată de la Baumix» (VIDEO)
„Nu-ţi aduce anul ce-ţi aduce ceasul“, zice o veche vorbă românească. Acelaşi lucru ­l-ar putea spune Gheorghiţa şi Ion Dincu, doi bucureşteni care visau de mult timp să-şi renoveze casa.
Vedete
1 70678 original jpg jpeg
Icoana care „ascultă” rugăciunile femeilor
Cunoscută pentru forţa ei miraculoasă, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea „Mihai Vodă“ din Capitală le ajută pe femei să devină mame, dându-le prunci sănătoşi şi puterea de a-i creşte.
Dezvoltare personală
1 52129 original jpg jpeg
Când viaţa are gust şi aromă... de blog
Până mai ieri, pentru Alice Ciobanu şi Mihaela Simiuc, din Iaşi, pasiunea pentru gătit stătea bine ascunsă în umbra datoriei de mamă. Însă un aparat de fotografiat şi îndemnul câtorva prietene au adus pasiunea celor două ieşence din lumea virtuală a blogului în lumina reflectoarelor.
Vedete
1 61439 original jpg jpeg
Cum îi calmezi «crizele de nervi»
Vrea o bomboană, o jucărie sau un desen animat şi tu refuzi să te conformezi ordinului? Urmează furtuna! Nu şi dacă aplici soluţia potrivită, care va calma repede accesele de plâns, ţipetele şi celelalte manifestări de furie ale celui mic.
Familie
1 62977 original jpg jpeg
Tratează natural afecţiunile verii!
Bătături, eczeme, insolaţie, rău de maşină, toate pot fi pe agenda vacanţei tale. Ca să le vindeci, foloseşte remediile naturale: ele au puterea de a te readuce rapid în formă, fără efecte secundare şi fără prea mare cheltuială.
Dezvoltare personală
1 52032 original jpg jpeg
O vacanţă aproape de casă
Dacă pentru copii vacanţa înseamnă libertate şi „adio, lecţii!“, pentru părinţi ea aduce griji şi probleme. Ce poţi face ca să-l smulgi pe cel mic din faţa televizorului sau a calculatorului? Iată cum răspund acestei provocări câţiva părinţi din Bucureşti.
Vedete
1 52005 original jpg jpeg
Alege un decor retro!
O lampă cu detalii aurite, o ramă foto în sepia sau o cutie de bijuterii pictată manual vor da întotdeauna o notă de romantism şi de eleganţă casei tale, aşa că iată câteva alte trucuri, ca să-ţi găseşti propriul stil retro pentru căminul tău.
Casa și grădină
1 69733 original jpg jpeg
Uite cum slăbeşti cu mâncare iute!
Spune NU dietelor restrictive şi mizează în vara asta pe savoarea inconfundabilă a condimentelor. Meniurile echilibrate, cu multe arome picante, te vor ajuta să scapi de 2 kg în două săptămâni.
Dezvoltare personală
1 51975 original jpg jpeg
Atmosferă marină chiar la tine acasă
Aroma de vacanţă a verii se simte pretutindeni şi te gândeşti tot timpul la plajă şi la soare? Schimbă draperiile grele şi decoraţiunile clasice cu motive simple şi solare care aduc strălucirea estivală în casa ta.
Casa și grădină
1 71007 original jpg jpeg
Piperul, condimentul-medicament
Sertarul tău de condimente nu este numai un spaţiu secret al bunătăţilor pe care le prepari, ci şi o adevărată farmacie… culinară. Dintre ele, piperul iese repede în evidenţă prin virtuţile sale terapeutice pe care le vei afla şi tu imediat.
Casa și grădină
1 51935 original jpg jpeg
Cum vindeci ranchiunele vechi dintre fraţi
Timpul a trecut, tu şi fraţii tăi sunteţi acum la casele voastre, dar ori de câte ori vă reîntâlniţi, se iscă şi conflicte. Iată câteva strategii care te vor ajuta să faci faţă cu brio acestor situaţii.
Familie
1 51922 original jpg jpeg
Vara aceasta se poartă Light BBQ
Luna iulie aduce în prim-plan un nou trend în materie de grătar – Light BBQ, noua colecţie de preparate pentru grătar, din carne de curcan, de la Peneş Curcanul.
Evenimente
1 51915 original jpg jpeg
Dormeo vine acum la Top Shop Băneasa
Cine îşi doreşte să achiziţioneze saltele, perne sau accesorii de la Dormeo, dar şi alte produse binecunoscute cum sunt vasele cu strat ceramic Delimano sau originalul Dry Cooker, este invitat duminica, 8 iulie la inaugurarea noului magazin Top Shop deschis la parterul centrului comercial din Băneasa Shopping City - galeriile Carrefour, în nordul Capitalei.
Evenimente
1 51910 original jpg jpeg
La 17 ani, a învins obezitatea
La vârsta la care multe adolescente trăiesc primii fiori ai feminităţii şi aleargă prin magazine după cele mai noi rochii, Andreea Voicu, 17 ani, din Bucureşti, se mândreşte cu o victorie cu care puţine dintre noi se pot lăuda: a slăbit 25 kg. Cum a reuşit? Cât de greu i-a fost? Vei afla imediat!
Dezvoltare personală