Conținut scris de Madalina Ionescu

Ţinute de vară în tendinţe
Vara este un anotimp plin de evenimente fericite, fie că vorbim de aniversări, nunţi, botezuri sau ieşiri cu prietenii. De aceea, sigur ai nevoie de câteva ţinute în tendinţe.
Evenimente
În căutarea somnului pierdut
Din cele 24 de ore ale unei zile, numărul de ore pe care ni-l petrecem dormind e extrem de important. Somnul ne ajută să ne recuperăm energia, dar şi să ne detoxificăm metabolismul.
De aceea, calitatea orelor de somn e importantă, la fel ca numărul acestora.
Casa și grădină
Sarcina la 20, 30, 40 de ani
Bucuria de avea un copil, atunci când ţi-l doreşti cu adevărat, nu se poate compara cu nimic. Doar că vremurile pe care le trăim pun nişte bariere, aparent invizibile, în calea împlinirii acestui vis: terminarea unei facultăţi, apoi a unui master, găsirea unui loc bun de muncă, apoi a unui partener potrivit şi lista de priorităţi pare că nu se mai încheie. Şi atunci, în tot acest iureş, când e momentul potrivit pentru a rămâne însărcinată?
Familie
Toni Morrison - sfaturi pentru o viaţă fericită
Toni Morrison este probabil una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane, câştigătoare a unui Premiu Nobel pentru Literatură în 1993, şi o personalitate foarte apreciată în special în Statele Unite.
Dezvoltare personală
Cheltuielile din primul an de viaţă al bebeluşului
Te pregăteşti să devii părinte? Venirea unui copil pe lume este un eveniment important din viaţa oricui, plin de emoţii şi fericire. Totuşi, apariţia lui bebe şi viaţa de părinte vine şi cu responsabilităţi. Pe lângă grija pe care urmează să i-o acorzi micuţului tău, există şi multe cheltuieli pe care trebuie să le faceţi pentru a-i oferi lui bebe un mediu în care chiar să se simtă ca acasă.
Familie
Ce nu ştiai despre părul alb
Mai devreme sau mai târziu, oricine se confruntă cu albirea părului. Deşi multe acceptă cu uşurinţă acest lucru, altele se sperie de apariţia primelor semne ale îmbătrânirii.
Fenomenul este însă cât se poate de firesc. Iată câteva detalii interesante despre părul alb:
Pentru Femei
Pisicile, periculoase pentru femeile însărcinate?
De foarte multe ori, când o femeie rămâne însărcinată, se vede nevoită să ia dificila decizie de a renunţa la animalul drag de companie, mai ales dacă este vorba despre o pisică.
Fiindcă pisicile sunt purtătoare ale unui parazit care cauzează toxoplazmoza, o afecţiune ce poate cauza anomalii genetice fătului, multe viitoare mame aleg să nu rişte.
Familie
Anxietatea, simptomul neobişnuit al bolilor
Orice persoană are momente de anxietate cauzate de o anumită situaţie, fie că e vorba de job, relaţie, propria-i persoană sau grijiile legate de bani, familie.
Însă, ce e mai puţin ştiut, e că anxietatea poate fi un simptom al unei afecţiuni mai grave. Cercetătorii au publicat o listă cu 50 de afecţiuni al căror simptom este anxietatea. Printre cele mai grave dintre acestea se numără:
Modă
Trucuri pentru a-ţi depăşi fricile
Frica e unul dintre acele sentimente care te paralizează şi, cu timpul, te face să ratezi situaţii, oameni, lucruri care să te ajute să evoluezi.
Dezvoltare personală
6 întrebări esenţiale pentru medicul tău
Vizita la medic, fie că e vorba de un control de rutină, fie că ai o problemă de sănătate ce necesită rezolvare, este mereu cu emoţii şi incertitudini. Şi pentru că cel puţin de câteva ori în viaţă fiecare dintre noi trecem pragul cabinetului unui medic sau spital, e bine să ştim ce întrebări ar trebui să-i punem pentru a fi cât mai informaţi cu privire la starea noastră de sănătate.
Casa și grădină
Ţii dietă şi îţi e tot timpul foame? Iată ce poţi face
O dietă nu e deloc uşor de ţinut, mai ales dacă te hotărăşti să pierzi un număr de kilograme după o perioadă în care nu prea ai respectat nicio regulă de alimentaţie sănătoasă.
Dezvoltare personală
Manichiura cu gel, riscuri pentru sănătate
Ştim că manichiura cu gel este cea mai rezistentă, arată foarte natural şi e rapid de făcut.
Însă, pe cât de multe avantaje are, pe atât de multe sunt şi riscurile pe care le prezintă, iar acestea constă în special în procesul de uscare, unul care afectează unghia mai mult decât am crede.
Modă
Uimitoarele beneficii ale cuişoarelor
Cuişoarele sunt condimentele care dau o aromă specială mâncărurilor, dar ele sunt excelente şi pentru a preveni şi trata numeroase afecţiuni. De la vindecarea durerilor în gât, până la tratarea răcelilor uşoare, cuişoarele sunt leacuri naturale cu adevărat eficiente.
Casa și grădină
Ce să nu porţi în prima vizită la socri
Prima vizită la părinţii lui nu e nici pe departe ceva care să nu-ţi dea ceva emoţii. Ce vor spune despre tine, te vor plăcea, ce subiecte de discuţie să abordaţi, sunt doar câteva dintre gândurile care sigur ţi-au trecut prin minte.
Evenimente
Ce este miomul benin
3 din 4 femei dezvoltă acest tip de tumoră benignă a uterului şi apare cel mai des la vârsta reproductivă. De multe ori nu are simptome, fapt pentru care multe dintre femei nici nu ştiu că tumora este prezentă... până în momentul în care ajung în cabinetul medicului pentru un control pelvin sau pentru o ecografie
Modă
Prenume rare de copii inspirate de mitologia greacă
Mitologia greacă este captivantă datorită numeroaselor mituri şi legende pe care le are. Deşi multe dintre numele de origine greacă sunt destul de învechite pentru perioada actuală, câteva dintre ele sunt foarte frumoase, având şi o semnificaţie aparte.
Fie că îţi place sau nu cultura grecească, iată câteva nume pentru copii care îţi vor trezi interesul:
Familie
Cum îţi controlezi crizele de furie
Crizele de furie nu sunt uşor de controlat, cu atât mai mult cu cât în momentul în care te enervezi foarte tare ai tendinţa de a nu mai asculta pe nimeni, nici măcar pe tine însăţi.
Există însă câteva tehnici foarte eficiente prin care poţi păcăli crizele de furie şi chiar reuşi evitarea unor situaţii destul de neplăcute pentru tine şi cei din jurul tău.
Casa și grădină
8 sfaturi utile de slăbit
Cine nu ar vrea să scape de câteva kilograme? Dietele deseori sunt greu de respectat, mai ales dacă treci printr-o perioadă agitată ori traversezi festinul culinar al meselor de sărbătoare. Şi, să nu uităm ,fiecare corp reacţionează diferit la un anumit regim alimentar.
Dezvoltare personală
Cea mai fericită perioadă din căsnicie
Dacă te gândeşti că luna de miere este cea mai fericită perioadă a unui mariaj, ei bine, te înşeli. Se spune că fericirea din primii ani de căsnicie se duce şi că ulterior obişnuinţa cu partenerul de viaţă devine principalul pilon al căsătoriei.
Dragoste și sex
Utilizări neştiute ale uleiului de cocos
Uleiul din nucă de cocos este foarte folosit în îngrijirea pielii şi a părului, dar acesta are multe utilizări şi pentru a repara diferite lucruri în casă. Iată care sunt acestea:
Casa și grădină
Cauze surprinzătoare ale mirosurilor corporale
Mirosurile corporale sunt probabil printre cele mai neplăcute şi stânjenitoare probleme cu care ne confruntăm în special în sezonul cald.
Dacă mirosul neplăcut apare chiar dacă te-ai spălat şi ai folosit un deodorant, atunci trebuie să ştii că acesta este cauzat de alţi factori, printre care:
Modă
5 lucruri importante când călătoreşti singură
Poate că eşti una dintre acele persoane cărora le place să călătorească singure sau poate vrei să experimentezi acest lucru în viitorul apropiat. Oricum ar fi, să pleci într-o vacanţă de una singură presupune ceva mai multă atenţie din partea ta. Iată 5 detalii importante care nu trebuie ignorate atunci când pleci singură într-o călătorie:
Travel
Cum scapi de 5 kg într-o săptămână
Dietele sunt probabil cel mai dificil lucru din lume. E greu să le respecţi pentru că de fiecare dată fie apare ceva care te determină să te abaţi de la regulile alimentare impuse, fie pur şi simplu nu reuşeşti să respecţi regimul de dietă. Noi îţi propunem un plan alimentar pe 7 zile care te va ajuta să scapi de 5 kilograme fără să ai restricţii prea mari.
Dezvoltare personală
6 moduri de regenerare a neuronilor
Probabil ai auzit că practicarea unui joc al minţii sau citirea unui cărţi sunt mai mult decât recomandate unei persoane aflate la vârsta adultă. Dacă în copilărie creierul nostru absoarbe totul ca un burete, când devenim adulţi trebuie să avem grijă ca acesta să fie tot timpul stimulat, tocmai pentru ca neuronii să se regenereze.
Casa și grădină
Cum reduci riscul de cancer ovarian
Nu există un mod sigur care să prevină cancerul ovarian, dar câteva schimbări făcute în stilul de viaţă te vor ajuta cu siguranţă să reduci riscurile apariţiei acestuia.
Deşi nu poţi schimba cei doi factori care te predispun la acest tip de cancer, vârsta(media de vârstă la care cancerul ovarian apare cel mai frecvent este 62 de ani) şi faptul că eşti femeie, iată ce poţi face pentru o viaţă sănătoasă:
Casa și grădină
Moduri de a stopa mâncatul în exces după sală
Mâncatul în exces, mai ales după ce depui un efort fizic intens, este una dintre cauzele principale pentru care nu reuşeşti să ajungi la numărul de kilograme dorite. Uite câteva moduri care te vor ajuta să eviţi să mai faci acest lucru:
Dezvoltare personală
Alimente pe care nu ştiai că le poţi găti pe grătar
Ce-ai spune de un pepene verde pe grătar? Carnea sau legumele nu sunt singurele alimente pe care le poţi prepara pe grătar. Îţi prezentăm câteva alimente pe care sigur nu te-ai gândit că le poţi consuma în acest mod. Sunt ideale pentru mese rapide şi uşoare în zilele foarte calde.
Casa și grădină
Diete cu efecte imediate
Fiecare organism are un metabolism aparte, care funcţionează după reguli nutriţionale extrem de diferite. Şi pentru că tu îţi cunoşti cel mai bine corpul, tot tu eşti singura care ştie care dietă ar putea funcţiona pentru tine şi care nu. Noi îţi prezentăm 2 diete cu efecte imediate dacă vrei să pierzi câteva kilograme într-un timp scurt, iar tu o poţi alege pe cea care crezi că va funcţiona cel mai bine pentru tine.
Dezvoltare personală
9 întrebări despre viaţă pentru orice femeie
Când suntem copii abia aşteptăm să creştem, crezând că adulţii au răspunsul la orice întrebare. Deveniţi adulţi, constatăm că lucrurile nu stau chiar aşa şi că, de foarte multe ori, adulţii nu au răspunsuri nici măcar la întrebări ce ţin de propriile dorinţe.
Dezvoltare personală
Cele mai bune alimente pentru micul dejun
Nu degeaba omleta la micul dejun a devenit un obicei alimentar respectat de foarte multe persoane. Există anumite alimente care, consumate la primele ore ale dimineţii, ne ajută să ne menţinem sănătoşi şi ne dau mai multă energie. Iată ce alimente ar trebui să incluzi în prima masă a zilei:
Dezvoltare personală