„Ce-mi trebuie mie internet?” Un psiholog explică motivul pentru care vârstnicii refuză să își petreacă timpul în mediul online
În România, aproape 3,7 milioane de persoane au peste 65 de ani, iar 1,4 milioane trăiesc singure. Pentru mulți dintre ei, lipsa accesului la tehnologie nu ține de comoditate, ci de frică, rușine și sentimentul că devin o povară.
Într-o societate în care tot mai multe servicii și interacțiuni se mută online, lipsa competențelor digitale adâncește izolarea socială și dependența.
„Lipsa competențelor digitale semnalează o problemă mult mai profundă decât simpla lipsă de acces la tehnologie”, explică psihologul clinician Mihaela Hofman. „Este o problemă emoțională, care activează mecanisme de rușine, teamă și retragere socială.”
Internetul, un spațiu perceput ca fiind periculos
Mulți vârstnici evită internetul din motive reale, nu din nepăsare. Teama de a fi păcăliți, de a greși sau de a pierde controlul este frecventă. Replica „Ce-mi trebuie mie internet?” ascunde adesea anxietate și lipsă de încredere, notează adevărul.
„Reticența față de tehnologie nu este o simplă lipsă de voință, ci o reacție naturală de autoprotecție în fața necunoscutului și a pericolelor percepute”, spune Hofman. „Această frică generează o dependență de cei care se descurcă online, iar asta le întărește senzația că sunt o povară.”
România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce privește competențele digitale de bază – doar 28% dintre cetățeni au astfel de abilități, comparativ cu media europeană de 54% (DESI 2022). Iar pandemia a accentuat ruptura: digitalizarea accelerată a lăsat mulți vârstnici în urmă, excluși nu doar digital, ci și social.
Unde pot învăța vârstnicii să folosească internetul
Tot mai multe inițiative locale încearcă să combată această excludere. Programul Hi Digital, dezvoltat de Fundația Vodafone România și Fundația Regală Margareta, organizează cursuri gratuite de inițiere digitală în orașe ca București, Cluj, Arad sau Bacău. Seniorii învață cum să folosească smartphone-ul, să acceseze informații, să recunoască tentativele de fraudă sau să facă plăți online.
„Nu este suficient să oferim doar cursuri de bază. Trebuie să înțelegem și să răspundem barierelor emoționale”, avertizează psihologul Mihaela Hofman. „Programele pentru seniori ar trebui să crească încrederea, să educe în privința riscurilor și să ofere sprijin emoțional.”
Inițiativele includ mentorat intergenerațional și sprijin individualizat, chiar la domiciliu, prin ONG-uri precum Niciodată Singur, care ajung și la cei nedeplasabili. În centrele de zi din București, atelierele digitale sunt adaptate ritmului fiecărei persoane, punând accent pe răbdare și încurajare.
Accesul la internet le poate schimba viața?
Potrivit unui studiu publicat în 2024 în revista Sustainability, incluziunea digitală a seniorilor este esențială pentru îmbătrânirea activă și coeziunea socială. Accesul la internet nu este suficient – e nevoie de alfabetizare digitală funcțională, încredere, autonomie și sprijin emoțional.
„Participarea digitală poate îmbunătăți calitatea vieții, sănătatea și implicarea civică”, susțin autorii. „Fără o abordare empatică, adaptată realităților seniorilor, decalajul digital va continua să se adâncească.”
Digitalizarea nu trebuie să devină o nouă formă de excluziune. Pentru ca internetul să devină un instrument de coeziune, nu de separare, e esențial să înțelegem de ce mulți aleg să rămână „offline”. Refuzul tehnologiei nu este capriciu, ci uneori, singura formă de protecție într-o lume care se schimbă mai repede decât pot ține pasul.
