Cine îi ajută pe Gabriela Cristea și Tavi Clonda să renoveze conacul din Italia: „Este o casă foarte veche”

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au dezvăluit cine îi ajută să renoveze conacul din Italia. Cei doi sunt extrem de încântați de acest proiect și, chiar dacă lucrările sunt abia la început, au deja sprijinul unor oameni de încredere.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda / Foto: arhivă
Gabriela Cristea și Tavi Clonda / Foto: arhivă

Gabriela și Tavi trăiesc visul italian! De curând, au achiziționat o casă în provincia Abruzzo, situată la doar 15 minute de mers cu mașina de mare, unde se pot relaxa alături de fiicele lor. Proprietatea oferă o priveliște spectaculoasă spre munte, iar zona în care se află i-a cucerit imediat prin peisajele sale deosebite

„Într-o parte vezi muntele, Gran Sasso se numește, un munte spectaculos. Cred că e cam o oră de mers, iar în partea cealaltă vezi marea, din aceeași poziție”, a povestit Tavi într-o ediție a emisiunii Vorbește Lumea.

Mai mult, proprietatea impresionează și prin curtea generoasă, unde se află nu mai puțin de 18 măslini!

În mod cert, cuplul are toate motivele să transforme conacul într-un adevărat paradis de vacanță. De aceea, Gabriela și Tavi au început lucrările de renovare ale locuinței vechi de peste 50 de ani:

„Casa este o casă foarte veche, un conac foarte vechi care a fost mare și frumos, dar, din păcate, ultimii proprietari poate nici nu au beneficiat de niște resurse financiare bune și au renunțat. De 50 de ani este nelocuită. O foloseau ca un punct de lucru pentru muncitori, pentru că foștii proprietari au mult ulei și multă viță de vie”, a povestit Gabriela.

Au ajutoare de nădejde

Cuplul este sprijinit în tot acest proces de o echipă de arhitecți, care se ocupă și de toate actele necesare și se asigură că totul este realizat conform legislației:

„Nu mai e chiar cu meșteri… Lucrăm cu firmă de arhitectură, pentru că nu poți să te duci și să zici: «aș vrea să schimb balconul acesta, ia du-te și cumpără niște rigips, cuie…!» Nu-i așa! Pentru că au avut și ei probleme foarte mari, au zona lor seismică și sunt destul de riguroși în ceea ce privește normele (…)”, a povestit Gabriela.

„De acolo pleacă totul, de la arhitecți. Tot ei se ocupă și de acte. Nu știu cât durează actele, pentru că trebuie să ai tot felul de aprobări, să începi să demolezi…”, a adăugat Tavi.

Pe lângă specialiști, ei se bazează și pe prietenii lor din regiune, care îi ajută la cumpărături și cu sfaturi utile despre viața în Italia: „Avem niște prieteni acolo, români, care trăiesc în Italia de vreo 20 de ani. Ei ne mai ajută”, a transmis Gabriela.

Se mută Gabriela Cristea și Tavi Clonda în Italia?

Cei doi sunt cuceriți de tot ce înseamnă viața în Italia, însă nu iau în calcul relocarea. Întrebați dacă își doresc să se mute definitiv, ei au răspuns ferm: „Nu!”.

Tavi a explicat: „Niciodată să nu spui niciodată. Ne leagă prea multe lucruri de România. Dar să ai încă o proprietate, unde să faci o oră jumătate până acolo, mi-a surâs ideea, dar de mutat nu mă văd. Nici în America…”. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gabriela cristea instagram jpg
WhatsApp Image 2026 03 03 at 13 10 13 jpeg
nicu grigore survivor instagram jpg
andreea banica sot instagram jpg
andreea banica instagram jpg
netflix depositphotos1 jpeg
image jpeg
Giulia Anghelescu, foto Instagram jpg
image
image