Oreste, dezvăluiri despre cearta cu Mircea Badea: „Mi-a plăcut mai mult de tatăl lui"
Oreste Teodorescu a vorbit deschis despre cearta dintre el și Mircea Badea! Oreste a făcut dezvăluiri despre conflictul cu fostul său prieten bun.
Oreste și Mircea Badea au fost ani buni prieteni, cât și colegi de platou. Totuși, în anul 2013 aceștia s-au certat și nu a mai fost cale de remediere între cei doi, așa că au luat-o fiecare pe căi diferite.
Oreste a vorbit în emisiunea lui Mădălin Ionescu despre această ceartă, despre care a mărturisit că l-a afectat foarte mult la acea vreme. Ei bine, acesta a dezvăluit că până să se împrietenească cu Mircea Badea, Oreste a fost foarte apropiat de tatăl jurnalistului de la Antena 3 CNN. Totodată, acesta a spus că l-a apreciat chiar mai mult pe Gheorghe Badea decât pe fiul său, datorită căruia chiar a reușit să obțină un job.
„Eu cu tatăl lui am fost apropiat, îi și datorez un job. Cu mult timp înainte să-l cunosc pe Mircea Badea, am lucrat cu tatăl lui și cred că am făcut o echipă foarte bună. A fost ca un mentor pentru mine. De fapt, mi-a plăcut mai mult de tatăl lui decât de Mircea Badea, cel puțin o bună perioadă de timp, până am devenit foarte buni prieteni”, a povestit Oreste în emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV.
De ce s-au certat Oreste Teodorescu și Mircea Badea
Oreste a dezvăluit că prietenia dintre el și Mircea Badea s-a terminat din lucruri pe care le cataloghează ca fiind drept penibile. Practic, aceștia s-au certat din considerente politice, având viziuni total diferite și susținând fiecare alte partide politice. Astfel, micile conflicte au ajuns să îi îndepărteze unul de altul, fiecare urmându-și drumul său.
„Era un context penibil! Direcțiile noastre de gândire, la vremea respectivă, mergeau în sensuri diferite. Noi ne-am certat în 2013…Pur și simplu, la vremea aceea ne mâna pe fiecare dintre noi iluzia că echipa cealaltă e mai bună pentru țară, pentru noi, pentru viitor. Dar cred că ne-am înșelat amândoi”, a mai spus Oreste.