"El Clasico" cu balonul oval

Ultima actualizare:

    Cel mai frumos meci de la campionatul mondial este cel de sâmbătă dintre Noua Zeelandă şi AustraliaFoto: Getty Images
Cel mai frumos meci de la campionatul mondial este cel de sâmbătă dintre Noua Zeelandă şi AustraliaFoto: Getty Images

Vor ieşi scântei în această seară la Londra, într-o confruntare de vis a “coloşilor” din rugby. Noua Zeelandă şi Australia îşi vor disputa supremaţia planetară.

La capătul unei competiţii care durează de o lună şi jumătate, a venit vremea finalei mult aşteptate, Noua Zeelandă - Australia (ora 18.00, DigiSport 1). În rugby nu există rivalitate mai mare ca cea dintre naţionalele All Blacks şi Wallabies. E un fel de Barcelona – Real Madrid la fotbal, deci un “El Clasico”, un adevărat derby. Paradoxal, deşi domină de ani buni rugby-ul, Noua Zeelandă şi Australia joacă împreună prima finală de Cupă Mondială, ajunsă la a opta ediţie. Ambele combatante de astăzi au câte două trofee Webb Ellis la activ, astfel că învingătoarea din această seară va fi prima echipă cu trei titluri mondiale. De asemenea, neozeelandezii pot intra în istorie ca prima naţională care reuşeşte să-şi apere coroana cucerită în urmă cu patru ani.

În istoria întâlnirilor directe, începând din anul 1903, neozeelandezii conduc cu 105-42, şapte partide încheindu-se la egalitate. Ţinând cont de forma de moment, dar şi de ultimele întîlniri cu australienii, All Blacks sunt favoriţi şi astăzi. În august 2014, Noua Zeeelandă a reuşit o victorie cu 51-20 contra marii rivale, aceasta fiind cea mai mare diferenţă de scor înregistrată vreodată în meciurile dintre cele două echipe.

Carter – Foley, duel de nota 10

Noua campioană mondială va fi decisă de lupta în grămezi, dar şi de abilitatea celor doi decari, Dan Carter şi Bernard Foley, responsabili cu coordonarea jocului de atac şi cu transformarea loviturilor de pedeapsă. În vârstă de 33 de ani, neozeelandezul Carter e deja o legendă vie a rugby-ului, fiind jucătorul cu cele mai multe puncte marcate, 1.579 în 111 meciuri.

Precedentele finale de Cupă Mondială

Ediţie    Finala    Scor

1987    Noua Zeelandă – Franţa    29-9

1991    Australia – Anglia    12-6

1995    Africa de Sud – Noua Zeelandă    15-12

1999    Australia – Franţa    35-12

2003    Anglia – Australia    20-17

2007    Africa de Sud – Anglia    15-6

2011    Noua Zeelandă – Franţa    8-7

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net