O altă gimmastă dezvăluie ororile trăite la Deva: "M-au obligat să le spăl chiloţii!"
Maria Olaru a şocat lumea sportului românesc dezvăluind anul trecut în biografia ei cum a fost bătută crunt de antrenorii săi de gimanstică, în frunte cu "corifeii" Octavian Belu şi Mariana Bitang. Azi, o altă "victimă" a centrului de pregătire din Ardeal dezvăluie experienţele trăite acolo.
Anamaria Sanda a încercat să-şi facă o carieră în gimnastică, dar şi-a dat seama că sacrificiile cerute sunt mult peste ce poate ea să ofere şi s-a lăsat. A devenit jurnalistă şi, la ani distanţă de acea perioadă neagră şi ruşinoasă, a ales să vorbească. Aceasta a povestiti cum a fost bătută, jignită şi chiar înfometată la centrul de la Deva, care a devenit un fel de închisoare pentru ea.
"Mi-am adus aminte de toate: de bătăi, de jigniri, de foamea aia cruntă, care mă făcea să ascund coji de pâine în sân şi mai apoi sub pernă, de pastilele de slăbit date unui copil de opt ani, de înjurături. De perioada când am fost bolnavă de varicelă şi «m-au uitat două zile» închisă într-o cămăruţă de la ultimul etaj al internatului. Iar când şi-au adus aminte de mine eram toată numai friguri, deliram şi făcusem pe mine. Sau când am căzut la bârnă atât de rău, încât am avut hemoragie puternică mai multe zile şi nu mi-au anunţat părinţii, ca să nu-i îngrijorăm. Îmi amintesc de palmele peste faţă, care-ţi învineţeau ochii (de fiecare dată pedagogii ştiau că te-ai lovit la antrenament), de joardele ce ţi se încolăceau lacome în jurul trupului şi-ţi lăsau urme pe care nu aveai voie să le arăţi.
"M-au ameninţat că-mi împrăştie creierii pe jos!"
Sau de fetele mari, care, supărate că luau bătaie, ne băteau pe noi, astea mici. Una mă obligase să-i spăl şosetele şi chiloţii. I-am aruncat ligheanul cu apa aia murdară în faţă şi am fugit. M-au prins, m-au dus la scările de la cealaltă ieşire a internatului şi m-au ţinut de picioare, cu capul în jos, ameninţându-mă că-mi vor împrăştia creierii pe ciment dacă nu fac ce spun ele. Sau cum să uit că, de foame, mi-am băut cerneala din călimară şi mi-am mâncat pasta de dinţi? Sunt multe. Şi urâte. Întâmplări care te bântuie, deşi au trecut 20 de ani şi pare că acum, ca adult, ai puterea să te lupţi cu cei care le fac rău altor oameni. Cum să uit de anii de după, de când ai mei au primit scrisoarea mea, în care îi ameninţam că mă sinucid dacă nu mă iau acasă? Cât trebuie să sufere un copil dacă, la 8-9 ani, spune că preferă să se omoare decât să mai rămână într-un loc? Chiar am fost toate nebune? Toate astea m-au făcut să nu mă mai uit, vreodată, la vreun concurs de gimnastică şi nici să nu mor de extaz cu fetele noastre de aur. Fiindcă ştiu ce se ascunde în spate: cât sacrificiu, ce dureri, lacrimi ascunse, vorbe nespuse sau vorbe frumoase spuse doar în faţa camerelor de filmat, mândrie mimată doar la suprafaţă. Ele, campioanele, au fost mult mai tari decât mine. Ele au rezistat până la capăt. Eu nu. Nu a fost de mine", a povestit Anamaria Sanda pentru Vocea Străzii, preluată de Adevărul.
