Petrov respinge criticile lui Alonso

Petrov respinge criticile lui Alonso

Ultima actualizare:

Vitali Petrov de la Renault l-a exasperat pur și simplu pe Fernando Alonso, după ce spaniolul, principalul favorit la titlul mondial, a ajuns în spatele rusului după schimbul timpuriu de pneuri. Petrov a reușit una dintre cele mai bune curse din acest sezon și practic a decis soarta campionatului în condițiile în care Alonso ar fi avut nevoie de o clasare mai bună pentru a obține coroana cu lauri.

Spaniolul a mers în paralel cu pilotul rus după trecerea liniei de sosire și a gesticulat violent cu mâna la adresa acestuia. A fost apoi mai reținut în declarații, spunând că Petrov a "pilotat bine și nu a făcut nicio greșeală" dar a precizat totuși că a fost prea agresiv în menținerea poziției.

Petrov se apără spunând că a venit la Abu Dhabi să lupte. "Nu vreau să las pe nimeni să mă depășească. Sper că Fernando se va potoli pentru că până la urmă asta înseamnă cursele", a spus Petrov. "Sunt mândru de echipa mea pentru că am avut un weekend excelent și am făcut un pas înainte", a mai adăugat pilotul rus.

Și Robert Kubica, celălalt pilot de la Renault, a reușit o cursă excelentă și i-a dat bătăi de cap lui Lewis Hamilton pentru o lungă perioadă, în timp ce britanicul încerca să-l ajungă pe Sebastian Vettel. "Fiecare își face cursa sa, noi pilotăm pentru Renault și nu pentru alte echipe", a comentat și Kubica.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mohamed Salah si Virgil van Dijk (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Luka Modric, Edin Dzeko (EPA) jpg
FCSB Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kristina Liutova (Facebook WTA) jpg
Romania la Europenele de canotaj (FOTO Facebook) jpg
Rapid CFR Cluj (Sportpictures) jpg
franco baresi jpg
fcsb auda jpg
image
image