Ayrton Senna ar fi împlinit 59 de ani. Pilotul spunea că ar vrea să moară într-o clipă, într-un accident
În 21 martie 1960, vedea lumina zilei la Sau Paulo, în Brazilia, cel care este considerat și astăzi drept cel mai mare și mai talentat pilot de Formula 1 din istorie. Pentru brazilieni, mai presus, cel care a cucerit trei titluri mondiale în Marele Circ, și-a căpătat supranumele de ”Ayrton Senna do Brasil” (Ayrton Senna al Braziliei) fiind socotit cel mai iubit sportiv de brazilian, un simbol inconfundabil pentru Țara Cafelei.
Într-o țară dominată de pasiunea pentru fotbal și fotbaliști, Senna a făcut o breșă de neimaginat până la el, devenind un adevărat erou care le-a luat locul unui Pele, Garrincha sau Jairzinho în inimile conaționalilor. A pus mâinile pe volan încă de la 4 ani, conducând un go-kart, iar ulterior se urca cu plăcere la bordul tractoarelor și mașinilor agricole de la ferma tatălui său, mimând că le conduce. A debutat oficial la 13 ani, în concursuri de karting pe circuitul de la Interlagos, de lângă Sau Paulo. Atunci a primit în dar de la tatăl său o cască de culoare galbenă cu două dungi orizontale, una albastră şi una verde, reprezentând culorile Braziliei, cască pe care avea să o folosească toată viaţa. Deși a cucerit titlul continental al Alericii de Sud, în 1977, nu a reușit să câștige niciodată Campionatul Mondial de karting, acesta fiind marele său regret pentru toată viața. În 1981 se mută în Europa, stabilindu-se în Marea Britanie, unde câștigă cu ușurință Formula Ford 2000, apoi Formula 3.
„Să fii al doilea, înseamnă să fii primul care pierde”
Era momentul în care atrage atenția marilor echipe ce concurau în Formula 1, dar până la urmă semnează cu o echipă mică, Toleman, conaționalul său, Nelson Pique opunându-se venirii lui la Brabham. Pentru Senna era, însă, important să debuteze în cea mai grozavă competiție auto a lumii. Deviza lui devenea: „Să fii al doilea înseamnă să fii primul care pierde". În ciuda unei mașini modeste tehnic, Senna reușește să obțină trei locuri pe podium, făcând și o cursă uluitoare la Monte Carlo, pe o ploaie puternică, unde, plecat din grilă de pe locul 13, doar decizia oficialilorde stopare prematură a întrecerii l-a împiedicat să îl depășească și pe Alain Prost, într-un moment în care Senna ajunsese pe locul secund și conducea mult mai rapid decât multiplul campion francez. De fapt, Senna a avut o relație specială și cu circuitul monegasc pe care l-a câștigat de șase ori, dar și cu ploaia, el fiind considerat și cel mai bun pilot din istorie în condiții de ploaie. Apoi, va avea o relație specială, plină de tensiune, pentru ca în final să devină buni prieteni, cu Alain Prost.
Între 1985-1985, Ayrton evoluează pentru gruparea Lotus, un nume prestigios al Formulei 1 chiar dacă nu trecea prin cea mai bună perioadă. Aici câștigă și prima lui cursă, dintr-un total de 41, în toată cariera și obține și primul pole-position (primul loc pe grila de start), adunând un total impresionant de 65 de pole-position, un record ce avea să fie doborât abia de Michael Schumacher, la 12 de ani de la moartea lui Senna, în 2006.
Rivalitatea cu Alain Prost scrie istorie în Formula 1
În 1988 avea să facă mutarea decisivă a carierei, devenind pilotul echipei McLaren condusă de Ron Dennis. Aici devenea coleg cu nimeni altul decât Alain Prost, deja dublu campion mondial la acea dată. Rivalitatea lor avea să scrie istorie pentru Formula 1. Chiar din primul an, Senna reușește să câștige titlul mondial, după o luptă crâncenă cu Prost, Cei doi au câștigat, de altfel, 15 dintre cele 16 curse ale sezonului. De fapt, francezul adunase mai multe puncte în clasamentul general, dar o decizie a FIA, luată încă de la începutul sezonului, conform căreia nu se luau în calcul decât cele mai bune 11 clasări, l-a favorizat pe Senna. 1989 avea să aducă o cotă maximă în rivalitatea Senna-Prost. Cum amândoi aveau șanse la titlu înaintea ultimei curse, cea de la Suzuka, în Japonia, cei doi piloți au făcut o înțelegere în prezența lui Ron Dennis, ca cel care va fi în față la finalul primului tur să și câștige cursa. Deși Prost a avut un start mai bun, Senna a recuperat și se pregătea să-l depășească la ultima șicană a turului. Francezul însă i-a „închis ușa”, blocându-I depășirea cu o manevră nesportivă și aruncându-l pe Senna în afara pistei. Brazilianul, ajutat și de comisarii de cursă, a reușit să revină pe circuit, ceea ce a urmat fiind de domeniul fantasticului. Deși ajunsese pe locul 25 în urma incidentului, Senna a recuperat incredibil reușind să câștige cursa. La final, însă, a fost descalificat, din cauza ajutorului primit de la comisari, lucru interzis de regulament. Alain Prost a câștigat, fără glorie, titlul, apoi s-a mutat la Ferrari.
În anul următor brazilianul și francezul s-au confruntat din nou, ajungând într-o situație similară celei din anul anterior, tot înaintea cursei de la Suzuka. De data aceasta, Senna avea nevoie de abandonul lui Prost pentru a câștiga titlul și n-a ezitat să se răzbune pe acesta lovindu-l din spate încă din primul viraj și provocând abandonul ambilor piloți. După lungi controverse – urmele roților neindicând nici cea mai mică intenție a lui Senna de a frâna, oficialii Federației Internaționale au decis ca titlul să-I revină brazilianului. A urmat și cel de-al treilea titlu, și ultimul, cel din 1991, după care supremația McLaren a fost înlocuită cu cea a celor de la Williams, astfel că în 1992, Ayrton a terminat doar al patrulea în clasamentul general. Dezamăgit de acest lucru, Senna își anunță retragerea din Formula 1 și pleacă în SUA unde testează o mașină de IndyCar, varianta americană a curselor de Formula 1. Revine însă asupra deciziei dup ce bolizii McLaren sunt dotați cu motoare Ford, reușind să câștige ultimele lui victorii, în Japonia și Australia. Pentru ceea ce avea să fie ultimul lui sezon din Formula 1, dar și din viață, Senna a semnat cu cei de la Williams, unde îl înlocuia chiar pe Alain Prost.
Imola 1994, Senna și Ratzenberger devin victimele „cursei negre”
Deși era privit ca favorit la un nou titlu, abandonează în primele două curse ale sezonului, după care a urmat ultima cursă. Cea de pe legendarul circuit italian de la Imola, în ceea ce avea să devină „cursa neagră” și cel mai îndoliat week-end din istoria Formulei 1. După ce în prima zi de calificări, cea de vineri, 29 aprilie, Rubens Barrichello, brazilianul pe care Senna îl considera urmașul său, are un accident din care abia scapă cu viață, în cea de-a doua zi a calificărilor, austriacul Roland Ratzenberger nu mai are aceeași baftă și suferă un accident fatal. Avea tot 34 de ani, ca Senna. Pe vremea aceea, acum 25 de ani, măsurile de protecție pentru piloțil, dar și cele de pe marginea pistelor erau departe de cele de azi. Lucrurile nu erau chiar atât de tehnologizate, de sofisticate, iar circuitele de viteză, cum era și cel de la Imola, ofereau realmente senzații tari, atât piloților, cât și spectatorilor. Afectat de cele întâmplate, Senna s-a gândit să nu mai concureze, dar, după o discuție cu, cine altul?, Alain Prost, cu care se împrietenise între timp, se decide să participe.
În plus, tânărul german Michael Schumacher, cel care va și câștiga titlul mondial în acel an, avea deja 20 de puncte avans după doar două curse din sezon. Deși semnele de rău augur au continuat și pe grila de start, unde mașina lui JJ Lehto e lovită de cea a Pedro Lamy, după cinci tururi petrecute în spatele safety-car-ului, cursa își vede de drumul ei. În turul 7, Senna se apropie de celebrul viraj Tamburello, unul de foarte mare viteză la acea dată. Milioane de oameni, inclusiv din România, pot privi înmărmuriți cum bolidul lui Senna „nu ia” curba, ci își continuă goana în linie dreaptă, izbindu-se cu mare viteză, 218 km/h, de parapetele de beton. Cu doar două secunde înainte de impact, mașina lui Senna avea 312 km/h. Toată lumea așteaptă o mișcare din partea pilotului brazilian, dar aceasta nu mai vine. Viața lui Senna e curmată de o bucată de suspensie care s-a desprins din cauza șocului și l-a lovit deasupra ochiului drept, penetrând casca de protecție. Creierul brazilianului a suferit leziuni fatale. Senna murea, la doar 34 de ani, intrând, însă în legendă. A fost înmormântat în cimitirul Morumbi din Sao Paulo, orașul natal.
Plin de talent, dar și de carismă, Senna a devenit simbolul geniului pentru lumea Formulei 1. Își forța limitele la maximum, fiind convins că doar așa își poate găsi și adevărata identitate ca om. Vorbele lui au fost de-a dreptul profetice: „Vreau să trăiesc la intensitate maximă. Nu vreau să îmi trăiesc viața suferind de vreo boală sau în urma unui accident. Așa că dacă mi se va întâmpla un accident care să mă coste viața, atunci sper ca totul să se producă într-o clipă!”. Dorința i-a fost împlinită. Ayrton Senna nu va îmbătrâni niciodată. Dimpotrivă, va rămâne nemuritor pentru lumea sportului și în sufletele tuturor celor care vor fi inspirați de povestea lui de viață.