FCSB s-a calificat în Conference League după ce a învins-o pe Dinamo în baraj
FCSB s-a calificat în Conference League după ce a câștigat meciul de baraj cu Dinamo cu scorul de 2-1, după prelungiri. Eroul partidei a fost israelianul de pe lista neagră al lui Gigi Becali, Ofri Arad.

FCSB s-a clasat pe locul al doilea în play-out şi a câştigat un prim baraj cu FC Botoşani, cu 4-3, după prelungiri, în timp ce Dinamo a încheiat pe patru în play-off. FCSB a deschis scorul prin fundaşul camerunez Joyskim Dawa (10), care a deviat cornerul executat de Octavian Popescu. Dinamo a egalat în repriza secundă, prin Karamoko (73). FCSB a dat lovitura în prelungiri, prin israelianul Ofri Arad (107), la două minute de la intrarea sa pe gazon, cu un şut din centrul careului, după o minge aşezată de Florin Tănase.
Astfel, FCSB și-a asigurat o nouă participare în cupele europene. Ultima dată, a ratat prezența în competițiile continentale în sezonul 2002-2003. Dinamo, în schimb, continuă să nu mai joace în Europa, ultima lor prezență acolo datând din sezonul 2017/ 2018.
Gigi Becali: „Am luat 10 milioane de euro pe puțin”
La finalul meciului, Gigi Becali, patronul FCSB, era foarte fericit în intervenția de la Prima Sport. Ca de obicei, s-a gândit la bani. „E primul meci din viaţa mea în care am avut mari emoţii, că era de a fi sau a nu fi, adică era important. La ora asta am lăsat Dinamo şi Rapid afară, iar ăsta e ţelul nostru, al Stelei. Steaua trebuie să lase Dinamo şi Rapid afară şi e un sezon reuşit. De acum... nu pot spune că am avut un joc extraordinar, dar am arătat a echipă cu experienţă şi am dozat efortul. Au avut ei efortul. Am avut 1-0 şi trebuia să ţinem de scor, dar în prelungiri a fost doar o echipă pe teren. Ei n-au avut decât ocazia golului, în rest n-au avut. Nu contează acum să fac istoricul. Sunt fericit şi n-aţi auzit că sunt fericit datorită fotbalului, dar azi sunt fericit datorită fotbalului. A fost în faţa lui Dinamo şi ai lăsat afară şi Rapidul. Noi am luat 10 milioane de euro pe puţin, că suntem cap de serie şi din play-off, facem şi coeficient mare, că e mai uşor Conference. Mă gândeam eu că o să mai zic lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor? La anul adică, că acum facem coeficient şi era jale mare dacă pierdeam un an de coeficient. Lăsăm în urmă doi ani, că se ia pe cinci ani”, a declarat finanţatorul FCSB, Gigi Becali, la Prima Sport.


































