China este salvarea lui Marius Niculae!
La 31 de ani, atacantul Marius Niculae a reuşit să "prindă" un contract afară. Nu în Europa, unde tocmai ce a spus "pas" unui transfer la Sporting Lisabona, ci în Asia, la chinezii de la Shandong Luneng, locul 12 în campionat în ultimul sezon.
Şi-a dorit să plece de la Vaslui şi a reuşit! Marius Niculae, marcator a 11 goluri în prima parte a sezonului, este gata de aventura vieţii lui. Pentru o zi a fost în curtea portughezilor de la Sporting Lisabona, echipa la care a cunoscut celebritatea în fotbalul mare, dar ceea ce părea a fi un vis frumos s-a năruit rapid.
Atacantul nu ar fi avut drept de joc până în vară, după ce evoluase într-un sezon pentru două echipe - Dinamo în Supercupa României, şi Vaslui - astfel că a refuzat să semneze cu lusitanii. Asta deşi oficialii lui Sporting i-au propus doar să se antreneze cu ei până la finalului sezonului competiţional, să-şi primească salariul pentru aceste şase luni, undeva la 300.000 de euro, şi din vară să reintre la joc.
"Săgeată" a refuzat oferta, principalul motiv invocat fiind acela că ar pierde echipa naţională dacă ar sta atâtea luni pe bară, fără a avea meciuri în picioare.
După toate astea, a venit anunţul-şoc. Niculae pleacă totuşi de la Vaslui. În China! Ceea ce înseamnă, practic, faptul că şi-a semnat sentinţa la echipa naţională, ştiută fiind părerea selecţionerului Victor Piţurcă despre fotbaliştii care aleg să evolueaze în Asia. Cu atât mai mare este surprinderea cu cât şefii noii sale echipe, Shandong Luneng, nici nu-i oferă un contract fabulos, în jur 700.000 de euro pe an, cu 100.000 de euro mai mult decât cei de la Sporting. În China, Niculae are drept de joc, campionatul acolo disputându-se după sistemul primăvară-toamnă. După ce se va instala, el va fi urmat în Asia şi de soţie şi copil.
Dănciulescu, a dat 10 goluri la Shandong
Marius Niculae nu va fi primul român legitimat la gruparea chineză. Deschizător de pârtie a fost în 2005 dinamovistul Ionel Dănciulescu, care a ajuns la Shandong sub formă de împrumut de la gruparea din Ştefan cel Mare. Deşi nu s-a descurcat deloc rău, marcând 10 goluri în 26 de meciuri, „Danciu" s-a despărţit de Shandong după numai un sezon, revenind acasă, la Dinamo.
Porumboiu e fericit că scapă de el
Unul dintre oamenii care se bucură cel mai bun de transferul lui Marius Niculae este patronul de la Vaslui, Adrian Porumboiu. Acesta a anunţat încă din toamnă, după ratarea obiectivului european, că vrea să scape de fotbaliştii cu salarii mari, iar "Săgeată" era unul dintre cei vizaţi. Atacantul câştigă la Vaslui 300.000 de euro, cu 75.000 de euro mai mult decât Dani Coman, aflat şi el pe "lista neagră" a patronului.
Portarul, alături de Cânu (180.000 euro pe sezon) nu au fost luaţi nici în al doilea cantonament şi se antrenează cu echipa a doua a clubului moldav.
Va fi antrenat de «călăul românilor»
Tehnicianul chinezilor de la Shandong Luneng este nimeni altul decât experimentatul sârb Radomir Antic (64 de ani), un bun cunoscător al fotbalului din România.
De-a lungul carierei, Antic l-a avut ca elev şi pe Gică Hagi, la Real Madrid în sezonul 1991-1992. Ultima confruntare directă dintre Antic şi fotbalul românesc a fost de coşmar pentru noi: 0-5 cu Serbia în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, Antic fiind atunci selecţionerul sârbilor.