Dănciulescu, fericit la debut

Ultima actualizare:

    Meciul cu Gaz Metan a fost primul pentru Dănciulescu în postura de antrenor principal al lui Dinamo
Meciul cu Gaz Metan a fost primul pentru Dănciulescu în postura de antrenor principal al lui Dinamo

Ionel Dănciulescu (37 de ani) nu va uita niciodată ziua în care şi-a făcut „botezul” ca tehnician la Dinamo, cu atât mai mult cu cât debutul său a coincis cu o victorie.

Cu „Danciu” la timonă, „câinii” au trecut prin mari emoţii în partida cu Gaz Metan, dar s-au impus cu 2-1 în ciuda faptului că au fost conduşi încă din start, iar ultimul sfert de oră l-au jucat în inferioritate numerică după eliminarea lui Grecu. La final, Dănciulescu a rămas modest, amintind şi de contribuţia fostului tehnician din „Groapă”, Flavius Stoican. „Este în primul rând meritul băieţilor, apoi al lui Flavius, pentru că eu în opt zile n-am putut schimba mare lucru”, a declarat fostul manager al dinamoviştilor. La un an după ce şi-a încheiat cariera de fotbalist, Dănciulescu a ştiut cum să-şi motiveze foştii colegi de vestiar, în special prin discuţii individuale. „Am vorbit mult în această săptămână cu el. Mi-a explicat multe lucruri”, a recunoscut polonezul Kamil Bilinski, cel care a marcat golul victoriei la Mediaş.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image