Doar Astra este liniştită

Doar Astra este liniştită

Ultima actualizare:
Foto: Răzvan Păsărică
Foto: Răzvan Păsărică

Prima manşă a turului trei preliminar din Liga Europei a trecut fără înfrângere pentru echipele noastre, dar senzaţia generală este una de dezamăgire pentru Petrolul şi Pandurii, care ar fi putut câştiga.

Evident, cea mai avantajată după prima întâlnire este Astra, care se poate gândi de pe acum la meciul din play-off. Victoria cu 3-1 de la Trencin, dar mai ales jocul demonstrat acolo ne face să nu avem nici un fel de emoţii pentru returul de joi, de pe Arena Naţională (ora 21.00).

Foto: Răzvan Păsărică
Foto: Răzvan Păsărică

Petrolul a scăpat printre degete victoria cu Vitesse. Ploieştenii au încheiat la egalitate, 1-1, un meci în care au dominat uneori categoric Returul se anunţă unul infernal, pentru că, aşa cum a declarat şi antrenorul Contra, „Petrolul va merge în Olanda să câştige".


    Foto: Răzvan Păsărică
Foto: Răzvan Păsărică

Pandurii au început fulminant meciul cu Hapoel Tel-Aviv, cu un gol marcat în minutul 4, după o gafă pentru care un portar din Liga 1 ar fi fost catalogat imediat drept „blatist". Au redus motoarele imediat după gol şi s-au văzut egalaţi apoi dintr-o lovitură liberă. Calificarea, în cazul lor, pare cel mai greu de obţinut.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Echipa nationala a Norvegiei, intampinata cu fast acasa (EPA) jpg
image
image