Eric, la doar 6 goluri de recordul absolut al golurilor marcate de fotbaliștii străini în Liga 1

Ultima actualizare:

    Eric a marcat din nou pentru ViitorulFOTO: Sportpictures.eu
Eric a marcat din nou pentru ViitorulFOTO: Sportpictures.eu

Rezervele Viitorului au fost, sâmbătă seara, mai bune decât titularii formației Sepsi Sfântu Gheorghe. Elevii lui Gică Hagi s-au impus cu scorul de 3-1, ultimul gol, marcat de brazilianul Eric, readucând în discuție lupta pentru titlul de cel mai bun golgheter străin din istoria Ligii 1.

Cu golul marcat în poarta lui Sepsi, Eric a ajuns la 58 de reușite în prima ligă și se află la doar 6 goluri distanță de recordul deținut de un alt brazilian celebru în România, Wesley. Acesta a reușit, în perioada în care a jucat la FC Vaslui și apoi la Poli Iași, să înscrie de 64 de ori în porțile echipelor din prima ligă. Depășirea compatriotului său erprezintă, de altfel, și visul jucătorului Viitorului, care în decembrie va împlini 34 de ani. ”Obiectivul meu personal este să-l depășesc pe Wesley, conaționalul meu, dar mai important este locul 3 pe care ni-l dorim cu toții, pentru care muncim foarte mult. Nu am mai vorbit cu el de mult timp, nu are telefon, pe Facebook nu pot să dau de el. Așa cum lumea își aduce aminte de Demollari, așa sper să nu fiu uitat măcar vreo 3-4 ani. Copiii mei să știe că tatăl lor a fost cel mai mare golgheter străin din Liga 1, așa că muncesc și mai am până mă las de fotbal. E greu să fiu comparat cu Wesley sau Gnohere, eu sunt mijlocaș, ei vârfuri de atac, cred că pentru ei e mai ușor”, a declarat Eric la Digi Sport.

Dacă nu va reuși să bată acest record în sezonul acesta, deoarece mai sunt doar două etape, Eric ar putea deveni cel mai bun marcator străin în campionatul românesc în ediția viitoare, deoarece, așa cum a declarat, Gică Hagi vede în brazilian înlocuitorul ideal al fiului spu, Ianis. ”Cu Eric o să am o discuție, să-l întreb dacă vrea să fie cu noi la anul. Atunci o să fac un pariu dacă vrea să slăbească 2-3 kilograme! După aceea va desena pe teren, e fotbalistul care gândește ca mine, un fotbalist extraordinar de bun. Vreau să-i dau mai multe minute, dar vine repede vacanța. Voi face un pariu să-l conving de ce-i mai bine pentru el că și eu am ajuns să fac cură de slăbire! Sper să fie un adevărat protagonist sezonul viitor pentru că e decar, iar Ianis poate va pleca, așa că avem nevoie de un decar”, a dezvăluit Hagi.

Din cele 58 de goluri marcate de Eric în campionatul intern, doar 9 au fost reușite pentru Viitorul. Cele mai multe, 36, au fost înscrise pentru Gaz Metan Mediaș, iar restul de 13 pentru Pandurii Târgu Jiu.

Wesley a jucat la Vaslui până în 2012

Wesley, cel mai bun marcator din istoria Ligii 1, cu 64 de goluri, a fost adus de Adrian Porumboiu la FC Vaslui în februarie 2009. Brazilianul juca atunci la Leixoes, în Portugalia, iar pentru el s-au plătit 1,5 milioane de euro. A jucat la echipa moldoveană până la finalul anului 2012, marcâbnd 61 de golrui în prima ligă. Apoi, a fost vândut, pe 3 milioane de euro, la Al Hilal. După doi ani a revenit în campionatul intern, la Poli Iași, unde a jucat doar jumătate de sezon, reușind să marcheze doar trei goluri. Ajuns acum la 38 de ani, el e în continuare legitimat la formația braziliană Barbarense.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net