Fosta lui Costea şi-a găsit alt fotbalist

Ultima actualizare:
Păcurar  evoluează acum  la “U” Cluj
Păcurar evoluează acum la “U” Cluj

Fosta iubită a lui Mihai Costea n-a pierdut prea mult timp după despărţirea de atacantul roş-albaştrilor. Ea a schimbat echipa şi oraşul, dar nu şi domeniul de activitate, găsindu-şi de curând alinarea în braţele lui Alex Păcurar.

Oana şi Mihai au trăit o poveste de dragoste de trei ani, însă cei doi s-au despărţit în toamna anului trecut, atunci când "Nilă" a părăsit-o pe blondă pentru focoasa prezentatoare TV, Daniela Crudu.

Gurile rele au spus la acea vreme că unul dintre motivele despărţirii a fost şi acela că Oana nu a fost chiar sfântă pe parcursul relaţiei cu vârful de 24 de ani.

Păcurar evoluează acum la “U” Cluj (Foto: Mediafax)

Mihai, 17 zile fără sexul Cruduţei
Mihai, 17 zile fără sexul Cruduţei

Numai că decizia lui Costea jr. de a-i da papucii a enervat-o într-atât de tare pe blonda din Râmnicu Vîlcea încât a căutat să se răzbune pe el.

Astfel, ea s-a combinat cu Alexandru Păcurar (30 de ani), fost la Steaua, actualmente la Universitatea Cluj.

S-au cunoscut de Revelion, prin intermediul actualului stelist, Tibi Bălan. Mijlocaşul roş-albaştrilor şi Păcurar sunt prieteni vechi, iar prietena lui Tiberiu, Andreea Bododel, a venit însoţită şi de Oana la petrecere.

Conform site-ului stl.ro, această relaţie nu este decât o "mică aventură din interese personale", fosta blondă a lui Costea dorindu-şi de fapt să-l rănească pe Mihai pentru faptul că a părăsit-o.

Mihai, 17 zile fără sexul Cruduţei

Pe Mihai Costea nu-l interesează însă evenimentele din viaţa fostei sale iubite.

El a decis să se concentreze asupra relaţiei cu Daniela Crudu, condamnată de patronul Stelei, Gigi Becali.


    Mihai, 17 zile fără sexul Cruduţei
Mihai, 17 zile fără sexul Cruduţei

Partea proastă e că Nilă a plecat ieri în cantonament în Antalya, unde va sta 17 zile, timp în care îi va lipsi sexul cu focoasa asistentă tv.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania senegal jpg
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Diego Maradona (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net