Grevă la Rapid! Moraru dă vina pe hackeri!

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Valerii Moraru, patronul Rapiduluifoto: moldova.org
Valerii Moraru, patronul Rapiduluifoto: moldova.org

Neplătiţi de două luni şi jumătate, rapidiştii au intrat în grevă şi au boicotat amicalul cu Domneşti.

"Trebuia să ni se facă o plată de la un lanţ de supermarket, dar hackerii chinezi au spart contul respectiv şi ne-au amînat", a explicat finanţatorul Valerii Moraru neplata restanţelor. Apoi, la Digi Sport, a spus, din nou, că e dispus să cedeze clubul. „Astăzi, dacă vine cineva dispus să preia clubul Rapid, îl dau cu 1 leu şi cu salariile plătite la zi. Suntem considerat un club mare din România, dar n-am vândut nici măcar un metru de publicitate pe stadion. Eu am făcut cât am putut. Ştiu că mi-am asumat anumite obligaţii, am încercat să le îndeplinesc, pe multe chiar am reuşit să le duc la capăt, şi o să încerc să mai rezolv dintre ele. O problemă mare o reprezintă insolvenţa clubului. Am preluat echipa cu un mare deficit, nu uitaţi asta! Am plătit datorii din urmă, iar în acest moment Azuga Waters (n.r. – firma deţinută de Valerii Moraru) e singurul creditor al clubului. N-avem nici măcar un sponsor, sunt şi salarii mari, dar încercăm să ne achităm de obligaţii. Recunosc, e destul de greu, mai ales că suntem în liga a II-a, să nu uităm“, a declarat finanţatorul bucureştenilor. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Pep Guardiola (EPA) jpg
Farul Constanta Metaloglobus Bucuresti (Sportpictures) jpg
Universitatea Craiova, sarbatorind titlul din Superliga (Sportpictures) 1 jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Inter, sarbatorind titlul din Serie A (EPA) 3 jpg
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
belodedici sotie webp
Bucurie Craiova jpg
image
image