Judecătoarea Terceanu şi fraţii Becali, arestaţi!

Ultima actualizare:

    Ioan Becali aruncă cu baniifoto: Mediafax
Ioan Becali aruncă cu baniifoto: Mediafax

Judecătoarea Geanina Terceanu ar fi primit de la Ioan şi Victor Becali și de la Cristi Borcea 220.000 de euro, începând din aprilie 2009 și până în mai 2012, pentru a da soluția de achitare în Dosarul Transferurilor. Din câte se pare, banii i-a luat la Stadionul Ghencea şi la locuinţa fraţilor Becali. Femeia şi foştii impresari au fost reţinuţi în această seară.

Judecătoarea Geanina Terceanu şi fraţii Ioan şi Victor Becali au fost arestaţi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. DNA a acuzat-o că a luat mită pentru a-i achita pe cei doi şi pe alţi şase oameni de fotbal, în Dosarul Transferurilor. Decizia poate fi contestată la Înalta Curte.

Avocatul Daniel Fenechiu a spus conform ziare.com ce riscă atât Terceanu, cât şi acuzaţii. "Există posibilitatea să nu afecteze prea tare pedepsele celor trei, nu le va creşte semnificativ. Spre exemplu, în cazul lui Giovani Becali, care are o vârstă de peste 60 de ani, i s-ar creşte pedeapsa cu şase luni, poate cel mult un an de zile. Iar în cazul lui Victor Becali şi a lui Cristi Borcea situaţia stă cam la fel. Eliberarea condiţionată a lui Ioan Becali va fi cu siguranţă afectată.

Judecătorul riscă o pedeapsaă mare. Se pare că sunt mai multe infracţiuni de luare de mită, pare că sunt trei sau patru. Pedeapsa pentru luare de mită este între 5 şi 10 ani, însă se va aplica pedeapsa cea mai mare pentru că sunt mai multe infracţiuni, iar apoi va primi un spor de o treime din celelalte. Cred că, dacă va fi găsită vinovată, va primi peste 10 ani de închisoare", a comentat Fenechiu.

DNA: Judecătoarea Terceanu a luat mită pe Stadionul Ghencea şi la locuinţa fraţilor Becali

Un intermediar a povestit cum a primit judecătoarea banii.

"Am aranjat o întâlnire între Becali Ioan şi judecătoarea Terceanu Geanina, la stadionul din Ghencea, la un meci de fotbal, disputat - cred că - între Steaua şi Gloria Bistriţa. (.....) Aici, am ocazionat întâlnirea între Becali Ioan şi judecătoarea Terceanu Geanina. Astfel, am stat împreună cu judecătoarea la lojă, după care am fost sunat de către Becali Ioan şi mi-a cerut să o conduc pe aceasta într-un birou de la tribuna oficială. Am condus-o pe judecătoare la acest birou, împrejurare în care, de faţă cu mine, au început discuţiile între Becali Ioan şi aceasta", a povestit sursa DNA.

Apoi, a continuat: "La sfârşitul acestei discuţii, Becali Ioan i-a întins un plic cu 10.000 euro judecătoarei, iar aceasta mi-a zis mie să îi iau eu până ieşim din stadion, motiv pentru care i-am luat de faţă cu cei doi. După ce am luat plicul cu bani, la indicaţiile judecătoarei, am plecat împreună de la meci, eu având asupra mea cei 10.000 euro. Imediat ce am ajuns la maşina mea, i-am înmânat acesteia plicul cu bani, ocazie cu care aceasta s-a uitat în plic şi mi-a zis că sunt 10.000 euro", le-a mai spus intermediarul anchetatorilor.

"Când am ajuns împreună cu judecătoarea Terceanu Geanina la locuinţa acestora din Pipera, aici am găsit atât pe Becali Ioan, cât şi Becali Victor. (.....) La locuinţa acestora, fraţii Becali au început să discute cu judecătoarea, spunându-i că vor să fie achitaţi în dosarul pe care aceasta îl judeca, aspect cu care ea a fost de acord. Tot în cadrul acestei discuţii, Becali Victor s-a exprimat faţă de aceasta, spunându-i că după finalizarea favorabilă a dosarului urma să „fie foarte generoşi” cu aceasta. La un moment dat, eu i-am spus lui Becali Ioan că aceasta vrea suma de 70.000 euro. Becali Ioan şi Becali Victor mi-au spus că nu aveau pregătiţi atâţia bani, ci doar 10.000 euro, urmând ca a doua zi să îmi dea diferenţa", le-a precizat martorul procurorilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net