Moldovenii l-au desfiinţat pe "Brad Pitt" după meciul cu Steaua: "Ce să-i faci bisericosului Tudor? E în lumea lui!"
Steaua a câştigat la Botoşani, scor 1-0, dar centralul bucureştean, Alexandru Tudor, a ţinut să fie din nou actorul principal al partidei.
Dacă în prima repriză, "Brad Pitt" s-a abţinut să se dea în stambă, în a doua a comis-o grav de două ori, doar pentru a fi "Gică-contra". Prima fază s-a produs în minutul 56, când Batin a fost faultat din spate de Toşca şi se impunea lovitură de la 11 metri, plus eliminarea jucătorului stelist. Apoi, două minute mai târziu, Râpă a comis henţ în careu, dar din nou Tudor a trecut cu vederea infracţiunea. La final, conducătorii Botoşaniului au luat foc la adresa centralului în vârstă de 43 de ani.
“Sunt prea trist de rezultat. Nu știu dacă am avut ghinion, sau dacă Tudor a fost un pic anti-botoșănean. Mi-e frică de reacția negativă a lui. Am crezut că e un arbitru care ține la prestigiul lui. Eu nu-l acuz, dar ceva s-a văzut. Un meci care azi trebuia să se termine cel puțin egal. Avem nevoie de oameni corecți în fotbal. Am jucat fotbal, i-am dominat, am avut câteva ocazii, dar nici Roman n-a fost în ziua lui bună. Nu te poți lua la trântă cu arbitrii. Cine-i poate face ceva lui Tudor? Că l-a amenințat pe Leo (n.r. Grozavu): 'Data viitoare o să vezi tu ...' E prea dur, e din altă lume. El nu e cu jucătorii, e lumea lui și lumea jucătorilor. Atunci când pari frustrat, e o problemă. A fost un arbitru care în seara asta ne-a viciat în două trei ocazii”, a declarat mai întâi Valeriu Iftime, finanţatorul moldovenilor.
Grozavu: "Tudor mi-a zis că o să văd eu ce păţesc data viitoare!"
Apoi, antrenorul gazdelor a dezvăluit o parte mai puţin ortodoxă a arbitrului recunoscut pentru credinţa sa religioasă.
"De câte ori ne arbitrează domnul Tudor se creează o stare de tensiune. Din păcate, domnul Tudor crează mereu probleme. Când eşti arbitru de nivel înalt, trebuie să fii mai aproape de fază, nu la 40 de metri. În plus, la final de meci, mă anunţă că mă prinde data viitoare. În România, bunul simţ nu are nici o treabă. Nu poţi să-ţi baţi joc de oameni cum vrei tu. Aceleaşi faze judecate cu altă măsură. Pentru ei este fault, pentru noi, nu, pentru că nu vrea domnul Tudor. Cum îi spui ceva, se uită la tine de parcă ai omorât pe cineva. Cât timp suntem arbitraţi de maniera asta, e greu. Am supărat, probabil, când am ajuns prea sus în clasament. Supărăm când ajungem într-o cupă europeană. Şi pe domnul Tudor, şi pe alţii", a declarat antrenorul celor de la FC Botoşani, Leo Grozavu.