„Spartanul” Radu, la meciul 300 pentru Lazio. Comparaţie cu Gerard Butler!

Ultima actualizare:

    Ştefan Radu, felicitat pe siteul lui Lazio
Ştefan Radu, felicitat pe siteul lui Lazio

Fundaşul român a atins o bornă care îl plasează definitiv în istoria clubului Lazio, adversara FCSB-ului din Liga Europa.

Luni seară, Ştefan Radu a evoluat pentru a 300-a oară în tricoul italienilor de la Lazio, iar presa din Cizmă l-a comparat cu actorul Gerard Butler, protagonistul celebrului film istoric „300”.

Cu o săptămână înainte de prima manşă cu FCSB din 16-imile Ligii Europa, Lazio Roma trece printr-o uşoară criză, echipa lui Simone Inzaghi având trei meciuri la rând fără victorie. Ultimul eşec (1-2 acasă cu Genoa) a consemnat însă o performanţă incredibilă a compatriotului nostru Ştefan Radu. Fundaşul lazialilor a bifat pe „Olimpico” al 300-le său meci pentru „biancoceleşti”, la doar câteva zile după ce aniversase un deceniu de când a ajuns în capitala Italiei, transferat în ianuarie 2008 de la Dinamo. Jurnaliştii italieni au găsit imediat asemănarea dintre spiritul războinic al lui Fane Radu şi filmul „300”.

Gerard Butler, în filmul "300"
Gerard Butler, în filmul "300"

„Asta-i Sparta!”, spunea actorul Gerard Butler, conducătorul micuţei armate de spartani în celebra ecranizare a bătăliei de la Termopile. „E o frază care ar putea fi citită de Ştefan Radu, un luptător la fel ca Regele Leonida”, au precizat cei de la lazionews.eu. „Au fost 10 ani de succese şi sacrificii, de sezoane glorioase, dar şi dificile. Fundaşul român a rămas însă o constantă, iar sub conducerea lui Simone Inzaghi trăieşte o a doua tinereţe”, a completat aceeaşi sursă.

Cu cele 300 de meciuri jucate pentru Lazio, „Cocoşul” Radu e pe locul nouă într-un clasament din toate timpurile. Italienii se aşteaptă ca fostul internaţional român, acum în vârstă de 31 de ani, să mai urce rapid câteva poziţii şi să atenteze chiar la primul loc, ocupat în prezent de un alt fundaş, Giuseppe Favalli (401 meciuri). Pentru ca Radu să devină cel mai longeviv jucător din istoria lui Lazio, ar avea nevoie de încă aproximativ trei sezoane la nivel înalt, cu o medie de cel puţin 30 de meciuri pe an, aşa cum a avut până în prezent. Contractul său cu Lazio expiră însă în vara anului 2020, dar o prelungire nu este deloc exclusă, Ştefan Radu declarând în dese rânduri că vrea să-şi încheie cariera la Roma, acolo unde e extrem de apreciat.

Ştefan Radu, la primul său meci pentru Lazio
Ştefan Radu, la primul său meci pentru Lazio

Ştefan Radu a debutat la Lazio la 30 ianuarie 2008, la doar două zile după ce fusese transferat de la Dinamo. El a fost integralist în meciul pe care Lazio l-a câştigat în deplasare (2-1), în Cupa Italiei, contra Fiorentinei lui Adrian Mutu. „Briliantul” n-a evoluat însă deloc în acea partidă, fiind ţinut pe banca de rezerve.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net