Trică a fugit din Arabia Saudită!

Trică a fugit din Arabia Saudită!

Ultima actualizare:

Obişnuit cu fotbalul din zona Golfului Persic, Ilie Balaci s-a întors în Asia, după doi ani în care a stat pe tuşă. Pentru 320.000 de dolari pe an, tehnicianul de 56 de ani a preluat-o pe Al-Nahdha, o formaţie care a promovat în prima ligă saudită după 20 de ani.

Balaci nu s-a dus la Dammam singur, ci l-a luat ca secund pe ginerele său, Eugen Trică, aflat la prima experienţă, ca antrenor, în străinătate. Din păcate pentru fostul mijlocaş, această aventură saudită s-a dovedit a fi una foarte scurtă. „Nu e de mine ce am văzut acolo. Important e că sunt acum în România. Nu vreau să divulg motivele pentru care am plecat de la arabi", a spus Trică, potrivit stiridesport.ro.

Trică a fost îngrozit de ce a văzut la noua echipă a socrului său, una care a stat, în ultimii 20 de ani, prin ligile inferioare din Arabia Saudită. Poate că ar fi trecut mai uşor peste această situaţie, dacă Al-Nahdha era un club într-un oraş luxos, precum Dubai.

Pe lângă nivelul fotbalistic scăzut, Trică a fost descurajat şi de viaţa monotonă din oraşul Dammam, acolo unde e un adevărat „infern" în această perioadă a anului: căldură ce ajunge chiar şi la 50 de grade Celsius şi umiditate foarte ridicată. Nu există nimic din opulenţa oraşelor Riad sau Jeddah, tot din Arabia Saudită, iar singurul lucru pe care îl poţi face ca străin e să mergi, zilnic, la muncă, iar apoi să faci drumul înapoi acasă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Mihai Stoica, FCSB (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
Camp Nou, stadion Barcelona (EPA) jpg
Kylian Mbappe si Istvan Kovacs (EPA)  jpg
Ionut Radu si Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
CSM Bucuresti in Liga Campionilor de handbal (Sportpictures) jpg
image
image