Turcii de la Trabzonspor: "Îl vrem pe Lucescu, dar încheiem subiectul"

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Clubul Trabzonspor a anunţat, sâmbătă, că îşi doreşte ca Mircea Lucescu să preia postul de antrenor principal după ce îi va expira contractul cu Şahtior Doneţk, dar, pentru a nu afecta situaţia românului, subiectul este încheiat din partea sa până la terminarea actualului acord al tehnicianului.

"Se ştie că ne dorim şi ne străduim să îl aducem pe Mircea Lucescu la Trabzonspor după ce îi va expira contractul cu Şahtior Doneţk. După cum se ştie, echipa Şahtior Doneţk este angrenată Liga Europa şi în campionatul Ucrainei. Pentru a nu afecta relaţia pe care o are Mircea Lucescu cu echipa sa până la expirarea contractului din partea noastră subiectul este încheiat", se arată în comunicatul postat pe site-ul grupării din Trabzon.

Presa turcă a scris în ultimele zile că Lucescu ar fi ajuns la un acord de principiu cu Trabzonspor, informaţie dezminţită de tehnician pe site-ul oficial al clubului Şahtior.

"Vreau să fie foarte clar: nu am promis nimic nimănui, nu am discutat cu nimeni. Am un contract cu Şahtior, care expiră în luna mai, iar în mai voi decide ce voi face mai departe. Pentru mine a fost, este şi va fi o singură prioritate - Şahtior. Am trăit multe momente frumoase cu Şahtior şi nu vor fi uitate niciodată", a declarat Mircea Lucescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net