Vis împlinit pentru brazilianul Eric. E cel mai bun marcator străin din Liga I

Ultima actualizare:

    Eric de Oliveira
Eric de Oliveira

Cu penalty-ul transformat în minutul 12 al meciului Viitorul – Botoșani (2-2), Eric de Oliveira a ajuns la al 64-lea gol înscris în campionatul României, egalându-l astfel pe conaționalul Wesley, care deținea un record vechi de nouă ani.

La începutul lui 2019, când s-a întors din Qatar pentru a semna cu Viitorul, mijlocașul de 33 de ani și-a fixat două obiective majore. „E vremea să iau un trofeu și îmi mai trebuie nouă goluri ca să-l depășesc pe Wesley”, spunea sud-americanul care a venit prima dată în țara noastră în 2007, la Gaz Metan Mediaș, pe atunci în liga secundă. Ei bine, în ceva mai mult de jumătate de an, Eric și-a atins ambele ținte. Mai întâi și-a trecut în palmares primul trofeu, plângând de bucurie după finala de Cupă câștigată în mai de Viitorul. La trei luni distanță, Eric și-a îndeplinit și celălalt vis. „Vreau să audă și copiii mei că tatăl lor e cel mai bun marcator străin din Liga I. Ar fi ca un trofeu pentru mine, chiar dacă nu mă simt străin”, spunea în urmă cu ceva timp cel care e căsătorit de ani buni cu o româncă, o fostă handbalistă, luăndu-și astfel și cetățenia română.

Eric a ajuns la borna de goluri (64) pe care o avea în vizor după un start de sezon excepțional, în care a marcat în fiecare dintre cele cinci etape disputate, fiind și golgheterul la zi al campionatului. „Nu vreau doar să depășesc recordul lui Wesley, ci să dau cât mai multe goluri pentru că mai am de jucat vreo două-trei sezoane în Liga I”, a spus Eric despre ceea ce își dorește în ultima parte a carierei de fotbalist. Deocamdată, Wesley mai deține un mic avantaj dat de faptul că a a dat 64 de goluri în mai puține meciuri (121, față de 204 în cazul lui Eric).

Topul marcatorilor străini din Liga I

Jucător                         Echipe pentru care a marcat      Număr de goluri

1. Eric de Oliveira        Gaz Metan, Pandurii, Viitorul               64

    Wesley Lopes                  FC Vaslui, Poli Iași                        64

3. Bojan Golubovic        Ceahlăul, Poli Iași, Gaz Metan             55

4. Harlem Gnohere              Dinamo, FCSB                              52

5. Pantelis Kapetanos              FCSB, CFR Cluj                         48

Antrenorul și patronul Viitorului a avut o reacție nervoasă la finalul partidei cu FC Botoșani, oprindu-l pe mijlocașul brazilian să apară în fața jurnaliștilor. „L-ați cerut iar pe Eric, mai avem și alți jucători. Nu mă interesează de Eric, vedeți cum Viitorul trebuia să câștige meciul, că a avut 1000 de ocazii. Parcă jucam cu Barcelona, așa am fost arbitrați”, a declarat Hagi, nemulțumit de egalul cu moldovenii de pe teren propriu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alina și Nicolae ai României gala Mifne foto motionARThoughts jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Petrolul Dinamo (Sportpictures) jpg
David Popovici Facebook jpg
Radu Dragusin si Erling Haaland (EPA) jpg
Max Verstappen (EPA) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net