Învinsă pe toate fronturile. România pierde și ultimul meci al lui Lucescu

Ultima actualizare:

Echipa națională de fotbal a României se întoarce înfrântă de la Brastilava, acolo unde selecționata condusă de „secundul” Ionel Gane (54 de ani) a fost învinsă de Slovacia, marți, cu 2-0. 

Andrei Rațiu (stânga) și coechipierii lui se întorc învinși de la Bratislava (FOTO: Sportpictures)
Andrei Rațiu (stânga) și coechipierii lui se întorc învinși de la Bratislava (FOTO: Sportpictures)

Ambele goluri au fost situații nefericite pentru „tricolori”: mai întâi, Daniel Bîrligea (25 de ani) a consemnat un autogol în prima parte a jocului, luându-l prin surprindere pe Ionuț Radu ('7), ca în repriza secundă proaspăt intratul portar Marian Aioani (26 de ani) să gafeze, după doar 20 de secunde, iar slovacii să profite și să majoreze scorul ('46). Rând pe rând, jucătorii din țara noastră au încercat să reducă diferența de pe tabelă - fără succes, însă.
Astfel, după un meci amical dominat de Slovacia, prima reprezentativă a țării noastre arată clar că nu reușește să depășească prea ușor ratarea calificării la Campionatul Mondial din vară.  
Pe de altă parte, Slovacia consemnează prima sa victorie din istoria duelurilor cu țara noastră: România şi Slovacia s-au întâlnit ultima dată la EURO 2024, când partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, ambele naţionale reuşind, la momentul acela, să se califice în optimi, cu „tricolorii” de pe primul loc în grupă. Anterior, cele două mai disputaseră trei meciuri amicale, în 2013, 2005 şi 2001, interesant fiind că absolut toate meciurile se încheiaseră la egalitate: 1-1, 2-2, respectiv 0-0.

Meciul de la Istanbul, ultimul pentru Mircea Lucescu

Naționala nu a fost sprijinită la fața locului de selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani), care a trecut prin momente de cumpănă, leșinând la antrenamentul de duminică, la scurt timp după ce „tricolorii” s-au întors învinși din meciul cu Turcia, în urma căruia vor vedea Mondialul de la televizor.  Dacă, inițial, meciul cu Slovacia era de așteptat să fie finalul mandatului lui Lucescu, în situația dată partida din Istanbul este ultima din ipostaza sa de selecționer pentru naționala din România. 
Mai departe, naționala va avea o pauză de câteva luni, urmând să dispute un meci de pregătire, pe 2 iunie, în deplasare, împotriva Georgiei, la Tbilisi. Practic, „tricolorii” își vor măsura forțele cu un campion continental, dat fiind că la Georgia evoluează Khvicha Kvaratskhelia (25 de ani), jucătorul campioanei Europei, Paris Saint-Germain.                

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Slovacia Romania, amical (Sportpictures) jpg
Ionel Gane si Mircea Lucescu, nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nicolae Stanciu si Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu | FOTO Sport Pictures
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
image