Milionarii ratangii

Ultima actualizare:

    Bastian Schweinsteiger  a avut calificarea în  vârful bocancului, dar  a şutat mult peste  poartă. El a fost salvat  de coechipierii săi
Bastian Schweinsteiger a avut calificarea în vârful bocancului, dar a şutat mult peste poartă. El a fost salvat de coechipierii săi

Germania şi Italia au oferit sâmbătă seară cel mai dramatic meci de la actuala ediţie a Campionatului European. Nemţii s-au impus la loviturile de departajare cu scorul de 7-6 (1-1 după expirarea timpului regulamentar), dar doar după ce nu mai puţin de 7 jucători au ratat de la punctul cu var.

Pentru Germania, meciul cu Italia a fost unul special. Niciodată în precedentele opt partide nemţii nu îi învinseseră pe adversarii lor la un turneu final, aşa că pe umerii lor apăsa o povară destul de însemnată. Ca şi când acest lucru nu ar fi fost de ajuns, nemţii, care au condus cu 1-0 în timpul regulamentar prin golul lui Ozil, s-au văzut egalaţi din 11 metri după un henţ stupid făcut de Boateng în careu. Aşa s-a ajuns la loviturile de departajare, cele mai ciudate din ultimii ani în fotbalul mare. 

Nemţii i-au eliminat pentru prima dată pe italieni

Ciudăţenia a început chiar de la tragerea la sorţi, acolo unde căpitanul nemţilor, Bastian Schweinsteiger – el a primit banderola de la portarul Neuer chiar dacă a intrat pe parcursul partidei –, deşi a câştigat dreptul de a alege poarta la care să se execute penalty-urile, a ales-o pe cea de la peluza în care se aflau fanii italienilor! Nedumerit, arbitrul l-a şi întrebat de două ori pe Bastian dacă a înţeles ce alege, iar el a confirmat. La finalul partidei, Schweinsteiger a explicat pentru „Bild” de ce a ales acea poartă: „La finala Ligii Campionilor, din 2012, la penalty-uri am ales poarta unde erau fanii noştri, ai lui Bayern, iar Chelsea ne-a bătut. La ediţia următoare, în semifinalele cu Real, am ales la loviturile de departajare poarta la care se aflau fanii madrilenilor şi am câştigat”, a spus el. Mai mult, a adus în discuţie şi meciul Polonia – Elveţia, din optimile de la Euro 2016, acolo unde penalty-urile s-au disputat la poarta din dreptul fanilor elveţieni, iar polonezii au mers mai departe. 

După acest mic război psihologic, a urmat adevărata dramă pe teren. Căci acolo, nu mai puţin de 7 jucători, toţi nume importante în fotbal şi plătiţi cu milioane de euro, nu au putut să marcheze de la 11 m! Seria ratărilor a început-o italianul Zaza, introdus în minutul 121 pentru a executa un penalty. Au continuat Muller şi Ozil (au fost primele penalty-uri ratate de germani la loviturile de departajare din 1982 încoace!), după care a venit rândul italienilor Pelle şi Bonucci să rateze. Cea mai şocantă ratare i-a aparţinut lui Schweinsteiger. Dacă marca, ar fi trimis Germania în semifinale, numai că a trimis mingea unde doar rugbyştii reuşesc, în înaltul cerului, peste poartă. Ratarea finală i-a aparţinut italianului Darmian – coleg cu Schweinsteiger la Manchester – care a şutat tot pe lângă. Astfel, Germania a eliminat pentru prima dată Italia de la un turneu final, iar istoria fotbalului a mai consemnat o poveste de spus nepoţilor.

Chiar şi cei mai valoroşi ratează

Loviturile de la 11 metri sunt pietre de încercare chiar şi pentru cei mai valoroşi fotbalişti. Nu există nume important din fotbalul mare care să nu fi ratat măcar un penalty în carieră. În ultimele 10 zile, chiar cei mai valoroşi fotbalişti din lume la ora actuală, portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Messi, au ratat lovituri de la punctul cu var. Numai că dacă Ronaldo a făcut-o la Euro 2016, în meciul din grupe cu Austria, încheiat cu scorul de 1-1, dar totuşi echipa lui s-a calificat în semifinalele Europenelor, Messi a comis-o într-un moment crucial. Adică exact la loviturile de departajare din finala ediţiei centenare a Copei America, pierdută în faţa statului Chile! După acest eşec, sud-americanul şi-a anunţat retragerea din echipa naţională a Argentinei, fiind dezamăgit de pierderea a trei finale (două la Copa America şi una la Cupa Mondială). Acum, în Argentina, toată lumea încearcă să-l convingă să revină asupra deciziei, iar sâmbătă câteva mii de supoteri au manifestat la Buenos Aires pentru a-l face să se răzgândească.

Buffon, în lacrimi după meci

Portarul italienilor,  Buffon, a ratat ultima  ocazie de a deveni  campion european
Portarul italienilor, Buffon, a ratat ultima ocazie de a deveni campion european

Înfrângerea dramatică în faţa Germaniei a lăsat urme adânci în sânul naţionalei Italiei. Mai mulţi jucători au izbucnit în plâns, cele mai emoţionante imagini fiind cele ale căpitanului formaţiei peninsulare, portarul Gianluigi Buffon.

În vârstă de 38 de ani, Buffon a fost la doar câţiva milimetri de a para penalty-ul decisiv al lui Hector, cel care a trimis Germania în semifinalele Euro 2016, după loviturile de departajare. După acest gol, portarul nu şi-a mai putut stăvili lacrimile, fiind surprins de camerele de filmat până la vestiare. „Credeam că am făcut ceva minunat. Trebuie să continuăm pe acest drum, am făcut totul pentru acest rezultat, pentru acest vis. Toţi avem motivele noastre pentru a plânge. Eu plâng pentru că meritam mai mult, suntem un grup minunat, am muncit mult. Am adus bucurie oamenilor, fanilor. Este foarte greu, devenisem o echipă greu de învins. Este mare păcat”, a afirmat Buffon la câteva minute după terminarea partidei. Transferat în 2001 de la Parma la Juventus pentru 53 de milioane de euro, el deţine încă recordul pentru cel mai scump portar din istorie. Campion mondial cu naţionala Italiei în 2006, Buffon spune că nu se gândeşte încă la retragere, el sperând să poată juca şi la turneul final al Campionatului Mondial din 2018, când va avea 40 de ani. 

De asemenea, şi fundaşul Andrea Barzagli a izbucnit în lacrimi după eliminarea de la Euro-2016. „Este o mare dezamăgire, am dat totul. Totuşi rămâne înfrângerea... Din tot ce am făcut nu va rămâne nimic...”, a spus Barzagli la postul RAI, plângând.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net