Melek: «Unde e jumătatea mea? Poate că nu am»
Ultimele gânduri, notate cu inima frântă, de fotomodelul anilor 90, Melek Amet, într-un carneţel roşu ca focul, i-a înduioşat şi pe cititorii Click!
Astăzi revenim cu ultimele ei notiţe, pline de tristeţe, dar şi de speranţa că va putea învinge nemiloasa boală, cancer ovarian.
Şedinţele de chimoterapie, la care era supusă, ore întregi, îi dădeau mari dureri, dar Melek nu se plângea, vedea în ele singura şansă de însănătoţire. Probabil că fiecare om ştie când îi vine sfârşitul, căci deja făcuse un bilanţ.
Prietenii contau mai mult decât banii, mai mult decât distracţiile. Nu-şi găsise jumătatea, dar ajunsese să se resemneze cu asta. Îşi amintea de anii copilărie, când, de Moş Nicolae, părinţii îi puneau dulciuri şi jucării în cizmuliţe.
„Să nu laşi să treacă o zi fără să citeşti, fără să râzi sau fără să auzi ceva frumos, să-ţi umple sufletul de miracolul bucuriei”. (Goethe)
„După concertul de ieri cu minunatul George Michael, care m-a marcat, m-am trezit foarte greu! Ce bărbat, ce scenă, ce efecte, ce voce...Un mare talent, o voce de excepţie. Luni vin la chimioterapie. Iar! Este a 15-a şedinţă!
”Stau la o cafenea din 1575! Orăşelul este mic, printre munţi, cu căsuţe toate din termopan! E o nebunie...Lumea este relaxată şi liniştită. Este o plăcere. Mi-a dat Neli mesaj...draguţa de ea. Se aude şi fanfara”.
„Ieri a fost Sfântul Nicolae, ce-mi plăcea când eram mici, ca să-mi pun toate cizmuliţele în faţa uşii. Şi-mi părea rău că sunt mai mulţi pantofi”.
„Mă gândesc, oare, unde e jumătatea mea? Poate nu am. Ce mă deranjează e că toţi pacienţii sunt foarte vârstnici, au peste 60 de ani. O singură domnişoară are 18 ani! Oare am trăit viaţa prea intens?”
„A trecut şi Anul NOU! Bine că a venit 2007! Ne imaginăm că anul ce vine va fi mai bun, mai frumos, mai plin de bani!”
„Paturile spitalului, în număr de 5, din inox, cu mobilierul din fier, vopsite în albastru deschis, dau o atmosferă rigidă încăperii. Stau într-un aşternut de diftină albastru spălăcit şi, în jurul meu, îngeri cu aripile rupte!”
„Trebuie să stau la chimioterapie cinci ore. Şi mâine două ore şi am terminat! Ce bine ar fi să scap!... Bărbaţii au fugit, dar prietenii îi am din clasa a IV-a. Cum se cern ei, prietenii! Dar te încarcă cu atâta energie pozitivă! Anul acesta, la bilanţ, m-a făcut să înţeleg că oamenii contează, nu banii!”.
