Carmen Electra, transparentă la premiera filmului „Scary Movie 6”
Carmen Electra (54 de ani) a demonstrat că este în continuare o bombă sexy într-o apariție îndrăzneață la premiera filmului „Scary Movie 6” din Los Angeles. Vedeta, care are o avere de 8 milioane de dolari, a atras toate privirile pe covorul roșu, la evenimentul desfășurat miercuri seara în Los Angeles.

Fostul model Playboy a purtat o rochie neagră transparentă, împodobită cu mărgele, care i-a evidențiat silueta tip clepsidră. Ținuta a fost completată de o trenă elegantă din tul negru, care a acoperit în mare parte pantofii cu toc foarte înalt.
Ținuta a fost accesorizată cu un colier tip choker din diamante și mai multe inele strălucitoare. În ceea ce privește machiajul, vedeta din „Baywatch” a optat pentru un fard de pleoape negru intens, care i-a evidențiat ochii albaștri, un ten cu aspect bronzat și un luciu de buze bej.
Electra se numără printre actorii originali ai francizei „Scary Movie” care au revenit pentru cel de-al șaselea film al seriei, ce urmează să fie lansat pe 5 iunie. Ea a apărut pentru prima dată în filmul din 2000 și a avut o apariție și în partea a patra, lansată în 2006.
Ce dietă ține Carmen Electra
Nu se abține de la nimic! Carmen Electra are o siluetă impecabilă, însă spune că nu ține diete stricte, deoarece i-ar fi foarte greu să renunțe complet la anumite alimente.
Vedeta încearcă însă să aibă o alimentație echilibrată și își începe fiecare dimineață cu un smoothie preparat din fructe, legume și superalimente.
În ceea ce privește sportul, Carmen preferă exercițiile cardio, iar dansul se numără printre activitățile sale favorite. Atunci când nu ajunge la cursurile de dans, merge la sală, unde petrece aproximativ 30 de minute pe banda de alergare sau pe bicicleta fitness, după care face exerciții precum fandări și genuflexiuni.



































