Aurelian Preda s-a botezat în apa Iordanului! De ce îi era frică artistului
Aurelian Preda, artistul care s-a stins din viață ieri, răpus de cancer, a fost impresionat de locul nașterii Domnului și s-a botezat în apa Iordanului. Avea acasă sute de icoane și costume populare.
Aurelian Preda era un om credincios, iar problemele de sănătate se pare că l-au apropiat și mai mult de Dumnezeu. Iată un fragment dintr-un interviu acordat revistei Taifasuri în urmă cu patru ani.
- Dintre toate locurile pe care le-aţi vizitat, unde v-a plăcut cel mai mult?
La Ierusalim, fără îndoială. M-am simţit foarte bine la Bethleem, locul unde s-a născut Iisus Hristos, de aceea am revenit acolo şi chiar m-am botezat în apa Iordanului. Am fost şi cu familia, dar şi singur, şi intenţionez să mai merg şi anul acesta. Am stat câte zece zile, pentru purificare.
- Vorbiţi cu foarte multă credinţă şi pasiune despre acest loc. Mergeţi la biserică şi în ţară?
Am mai multe biserici la care merg cu sufletul deschis, de obicei lunea, miercurea şi vinerea, dar şi zilnic dacă simt nevoia. Cel mai aproape de sufletul meu e Mănăstirea Curtea de Argeş. Eu, fiind din zonă, practic am copilărit acolo, de aici a luat naştere şi cântecul „Pe poartă la mănăstire”. Tot credinţa cred că m-a împins să colecţionez şi icoane. Am câteva sute de exemplare, unele dintre ele fiind inedite. De exemplu, am o pictură inedită, de la Muntele Gaeta, pe care, dacă o priveam atunci când făceam un atac de panică, mă vindecam într-un minut.
- Care e cea mai mare realizare?
În primul rând familia, dar în afară de aceasta sunt mândru că am pornit pe un drum al spiritualităţii, m-am apropiat de Dumnezeu şi de boală. E foarte important să înveţi să te cerţi cu ea în oglindă, ca să nu te înfrângă. Deci autosugestia e esenţială.
- Multă vreme aţi ţinut ascuns faptul că sunteţi bolnav, de teamă ca fanii şi familia să nu se îngrijoreze. Acum sunteţi în afara oricărui pericol?
Sufăr de anevrism cerebral. Am fost operat de câteva ori, dar e o afecţiune dificilă… Alerg zilnic pentru oxigenare, trebuie să mă îngrijesc mult, să evit supărările şi stresul, de aceea în ultima vreme singurele mele preocupări au fost serviciul şi familia, în rest nu prea am ieşit pe nicăieri.
- Aveţi vreun regret?
Regret că am întrerupt o perioadă cântecul, din cauza problemelor personale şi familiale, însă revenirea a fost în forţă, pe măsură. Nu mi-e frică de glorie, de succes, ci doar de Dumnezeu, pentru că nu trebuie să mă judece lumea, ci doar El, Dumnezeu.
- Cât timp aţi făcut pauză?
Am întrerupt cântecul timp de zece ani, cât am fost plecat în Italia cu familia.
- Cu ce v-aţi ocupat în acest timp?
În acea perioadă mi-am deschis o afacere, pe care o am şi astăzi.
- Ce v-a determinat să vă întoarceţi în ţară şi să reluaţi activitatea artistică?
Dragostea de cântec, pe care o numesc terapia sufletului meu.
- Ce întâmplare de pe scenă v-a marcat?
În momentul acesta îmi amintesc două întâmplări care m-au marcat în sens negativ. Înainte să intru pe scenă am făcut un atac de panică. Publicul a aplaudat însă atât de mult când a venit rândul meu, încât a trecut acel minut critic şi am reuşit până la urmă să intru pe scenă. Un alt moment neplăcut a fost când, în timpul unei nunţi, am rămas fără voce şi am fost dus de urgenţă la Budapesta, unde am fost operat la ganglioni.
- Aveţi un eveniment care v-a marcat existenţa?
Cu siguranţă e vorba despre ziua în care tata a murit în braţele mele, la spital. Eram doar un copil şi nu ştiu cât de bine realizam tot ce se petrecea, dar această întâmplare şi-a lăsat profund amprenta asupra mea.
