Cât de tare o afecta singurătatea pe Cristina Țopescu. Jurnalista a avut o dorință arzătoare: „Şi eu mă întreb, uneori, dacă nu e vina mea”
Pe cât de mult a iubit viața și oamenii, pe atât de tristă a murit iubita jurnalistă Cristina Țopescu. S-a stins din viață în casă, fără a ști cineva, înconjurată fiind de cei șapte câini ai săi. Cu puțin timp înainte de moarte, jurnalista a făcut o serie de declarații despre singurătate și regretul că nu și-a întemeiat o familie.
Singurătatea a întâmpinat-o pe Cristina Țopescu și în ceasul morții. Considera că doar oamenii puternici pot face față singurătății.
Cristina Țopescu: „Numai oamenii puternici pot trăi şi singuri”
În trecut, într-un interviu pentru acordat pentru „Formula As“, din anul 2008, jurnalista aborda un subiect destul de sensibil atât pentru ea, cât și pentru ceilalți, și anume singurătatea.
„Mă mai consolez uneori cu gândul că - se spune - numai oamenii puternici pot trăi şi singuri. Ei nu fac compromisuri, nu se resemnează în relaţii mediocre şi preferă să înfrunte singurătatea, iubind în continuare oamenii şi sperând că, dacă le e sortit, vor găsi în cele din urmă omul lângă care să rămână cu tot sufletul până în ultima clipă. Le doresc asta tuturor oamenilor şi îmi doresc şi mie! Deciziile astea s-ar putea să se ia, însă, în alta parte“.
Și-ar fi dorit propria sa familie
Deși nu și-a întemeiat o familie, a recunoscut că și-ar fi dorit să facă acest lucru. Se considera responsabilă într-o anumită măsură pentru acest lucru, întrucât fusese afectată de divorțul părinților ei.
„Şi eu mă întreb, uneori, dacă nu e vina mea cumva că nu am încă o familie. Mă întreb însă şi în ce măsură o familie are nevoie neapărat de un act scris. Pe urmă, încrederea mea în căsnicie a fost zdruncinată de copil, când oamenii pe care-i iubeam cel mai mult s-au despărţit, deşi se iubiseră atât de mult, deşi eu îi iubeam şi îmi doream să cresc cu amândoi lângă mine. Mă mai întreb în ce măsură căsătoria mai este azi un garant al iubirii.
Dacă nu cumva o anulează! Ca orice femeie, am trăit poveşti frumoase, complicate, am avut şi o mare iubire. Am ajuns însă la concluzia că iubirea nu poate rezista şi nu poate căpăta adâncimi imune la trecerea timpului decât atunci când omul cu care îţi împarţi viaţa e din acelaşi aluat cu tine, dar are alte defecte decât ale tale.
„Iubirea nu poate rezistă înlăuntrul unei casnicii”
„Dacă ele coincid, mă tem că relaţia e pecetluită. În ritmul nebun în care trăim, uităm sau nu mai putem, pur şi simplu, să avem răbdare, toleranţă şi tact într-o relaţie de iubire. Dacă peste iubire nu vin toate astea, iubirea se pierde sau, chiar dacă nu se pierde, nu poate rezistă înlăuntrul unei casnicii. Mă întreb uneori dacă nu cumva oferind atâta dragoste în jur, aşa cum mă pricep eu, în sufletul meu mai e loc acum de dragostea faţă de un om, un singur om.
Mă întreb şi dacă el ar fi dispus să mă împartă cu atâtea alte fiinţe care au nevoie de mine. Poate că în sufletul meu nu mai e loc acum de altă iubire. Poate că menirea mea e alta, poate că fericirea personală nu mi-e hărăzită în viata asta sau poate că da. Eu nu mă rog ca Dumnezeu să-mi dea ceva anume, ci doar ce crede El de cuviinţă. Faptul că nu m-am simţit în stare să rămân într-o relaţie pentru tot restul vietii, că exigenţele mele sunt atât de multe, nu ştiu încă dacă e din vina mea sau dacă aşa trebuie să se întâmple“, mărturisea Cristina Ţopescu.
