Dragă Andreea Raicu,
Eşti opresată de „dinastia Tudorilor”. Dar, există pe lume şi masculi dezaxaţi. Şleahta celor ce se vor musai interesanţi. Originali. Sonaţi. Cu orice preţ.
Ceva artificial. Ca fericirea chimică dată de droguri. Tu crezi că e romantic să te plimbi cu iubitul prin cimitir? Vulgar&gregar. Satanism boschetar.
Erai mai femeie când animalul te gelozea până la a te lovi, sau te sufoca urmărindu-te? Or, aceste lucruri - „funny, măy!"- sunt doar o poză cretină, destinată presei. Exhibiţionisme: „laba-n cimitir", „şpriţu-n cavou"... kk! Cum ai putut să „iubeşti" un astfel de specimen? Incitant, dar e de esenţă imbecilă? Nu e mai bine să ai un bărbat care să-ţi dea siguranţă, linişte, un ins stenic, să-ţi pună prişniţe pe suflet; nu un electrocutat ca mulţi dintre eroii electrici, galvanici jucaţi de Paul Newman ? E un spectacol trecător. Şi atât.
L-ai gustat. Nu-ţi vine să borăşti, divino!? Ce nu-mi mai place la tine, este că ţi-ai gomflat buzele alea superbe la o enormitate parcă inventată de Picasso. Crezi că vine furtuna şi iei vânt în buze; zbori după ele, ca-ntr-o poveste fantastică. Îmi evoci un poem de Nichita, în care unui cub de granit i se sparge un colţ, spre a se exclama apoi: „ce cub perfect putea să fie, acesta!" La ce-ţi trebuia, nu ştiu; eşti o femeie splendid dăruită de Creator.
Ai avut emisiuni de succes, joci cu succes într-un serial de succes; eşti vedeta unui post tv onest şi de bun-simţ. Crezi că asta ţine o veşnicie? Ca mâine-ţi scrii memoriile! Ba, chiar, dacă mă gândesc puţin, că tot căutam noi, eşti o divă. Da! Cine Dracu' - că numai pe el îl suspectez - ţi-a dat, Divo!, ideea buzelor-pneuri ?
Mâine, despre Nadia Comăneci